Pestera Corbasca din Valea Tarcaitei

Scop: Pestera Corbasca din Valea Tarcaitei

Participanti: Bogdan G, Bogdan O, Bogdan S, Cristina, Emil, Janos, Moni, Serban, Timea

Zona: M-tii Codrul Moma

Perioada: 17.03.2013

Continuam se pare si weekendul acesta seria turelor facute, in special pentru incepatorii de la club in pesterile mai usoare din zona astfel incat noii membri sa se familiarizeze cat mai mult cu mediul subteran.

Trebuie sa recunosc insa ca tura aceasta am ales-o astfel incat sa vad o pestera noua. Ma documentez inca din cursul saptamanii despre cavitatea care sa o aleg. Meky imi sugereaza pestera Corbasca din valea Tarcaitei. Suna destul de interesant.

Intr-o convorbire intre Meki si Serban acesta i-o descrie ca fiind "putin mai sportiva" asa ca duminica dimineata cand ne vedem la Beius toata lumea asteapta sa vada "ceva mai sportiva?"

 Localizare: pentru cei care sunteti interesati sa gasiti aceasta pestera va pot da cateva sugestii, care eu le-am primit de la Meky si care ne-au prins foarte bine. Din Beius trebuie luat spre satul Tarcaia, virat dreapta prin mijlocul satului pe o strada destul de ingusta (nesemnalizata ca fiind intersectia spre satul Tarcaita), inca vreo 5 km pe drumul asfaltat ce merge in paralel cu valea. Drumul mi s-a parut minunat si l-as recomanda celor dornici de ture cu bicicleta.

La iesire din satul Tarcaita, trebuie trecut de stadion, luat pe drumul ce duce spre stanga in directia de mers descrisa. Inca aproximativ 4 km si avand cursul vaii Tarcaita pe partea dreapta veti da de o gospodarie, la care se poate ajunge doar trecand un pod "pietonal" vorba lui Meky.

Noi am lasat masinile la pod si dupa ce am trecut valea vis-a-vis am dat de o poteca, care dupa descrierea doamnei ce locuia la gospodarie "trebuia sa ne duca pana la pestera". Poteca urca cam pana la jumatetea colinei si o ia spre stanga la un moment dat, in directia de mers spre pestera.

Un portal de aproximativ 3x2 situat pe un afluent al vaii Tarcaita semnaleaza ca am ajuns la intrare. Deoarece e frig afara si solul destul de inghetat hotaram, pe planul inclinat de la intrare sa punem o coarda care o avea Janos la el (pregatit baiat!) pentru a ne ajuta in caz de dificultate.

Descrierea pesterii: in Catalogul Carstului din Romania al d-lui Goran, citesc acasa (la intoarcere bineinteles :D) ca Pestera Corbasca are 380m lungime, o diferenta de nivel de -55m si se gaseste la altitudinea de 750m.

O descriere foarte pe scurt a pesterii ar suna probabil asa: toata pestera este o diclaza si tot parcursul ei, un ramonaj.

Destul de multa atentie trebuie avut chiar de la intrare deoarece am avea tendinta de a merge pana la baza planului inclinat. Aceeasi tentinda am avut-o si noi, dand de o galerie sub forma de tub, destul de ingusta. 

Intru singura aici deoarece Bogdan S care e langa mine nu cred ca s-ar potrivi cu dimensiunile acesteia. Merg pana in finalul galeriei care pastraza aceeasi inclinatie si dau de un mic sifon. Daca e sa ma gandesc bine nu cred ca suntem la mare diferenta de nivel fata de nivelul vaii.

Ma intorc, le povestesc si celorlalti. Serban mentioneaza ca a vazut o galerie pe peretele din stanga, cum urcam noi acuma, asa ca arunc o privire. Da! Asta e.

Sfat: la coborare, pe la mijlocul planului inclinat uitati-va mai bine pe peretele din dreapta in directia de coborare. Veti vedea o fisura cam de 50 cm latime.

Din zona aceasta peretii sunt acoperiti cu scurgeri parietale si peisajul e destul de dragut. Am vazut si multi lilieci care par inca ca hiberneaza. Un plan inclinat destul de expus si apoi o succesiune de saritori care se parcurg in ramonaj pentru cei mai incepatori ar putea parea destul de expuse. 

La baza acestui plan inclinat o strantoare face ca singurul privitor sa fiu eu. Finalul ... o salita cu formatiuni care la terminus, are ceea ce pare a fi un semi-sifon. Poate ar trebui sa revin aici vara cand apele sunt mai mici.

La iesire ne miscam destul de bine, asa ca toata tura sa fi tinut cam 3 ore?..ceva de genul.

Recomandare:

daca tot sunteti in zona n-ar strica sa vizitati si Rapele de la Mierg, un fenomen asemataor cu Groapa Ruginoasa din M-tii Bihorului.

Peștera Bătrânului

Perioada: 24.02.2013

Scop: Pestera Batranului

Aproape în fiecare an când se apropie un nou sezon de peștereală încercăm la club să pregătim nou -veniții în ale speologiei, TSA-ului astfel încât când se organizează ture în peșteri mai grele oamenii să fie pregătiți, să poată participa.

După weekendul la faleză, când în jur de 10 oameni au intrat în contact cu tehnica de TSA, cea mai potrivită peșteră pentru a interacționa cu mediul subteran dar și cu un pic de coardă, mi s-a părut P. Bătrânului.

Mai fusesem în ea de câteva ori și deși eram o echipă mare știu că peștera suportă :D

La ședință aflu însă că se mai găsise încă un organizator pentru aceeași peșteră, dar altă echipă. Încercăm să intrăm decalați pentru a nu aștepta unii după alții în special la porțiunea de coardă.

Echipa 1: Attila, Bogdan, Cristina, Emil, Horia, Kiki, Șerban, Timi, Toni

Echipa 2: Bogdan, Claudiu, Moni, Olga, Radu

Peștera, care majoritatea dintre speologi au vizitat-o deja este situată în versantul nord-estic al Dealului Crucii (724 m), la extremitatea dinspre aval a unei văi oarbe (Valea Peştireului) şi se dezvoltă în platoul carstic Imaşul Bătrînului. Are două intrări. Cea mai uzitată este cea din partea de jos a portalului, deoarece dincolo din câte îmi aduc eu aminte este mai îngust.

Pentru a coborâ, chiar de la intrare trebuie pusă o coardă deoarece avem o săritoare cam de 8m. Spituri sunt bătute, dar ar fi bine să aveți la voi și o buclă, două pentru un natural ce se folosește în cap de mână curentă.

În echipa sunt destul de mulți începători așa că îl rog pe Bogdan, să coboare primul, în caz că va fi nevoie, să asigure de jos.

„În ansamblu, P. B. este alcătuită din două galerii: una temporar-activă, prin care se drenează apele din valea amintită, şi alta, uscată (fosilă), bogată în formaţiuni stalagmitice.

Prima, care reprezintă şi unica cale de acces în subteran, este formată, la început, dintr-o galerie îngustă, cu cîteva praguri, între care şi o săritoare de aprox 5m unde se găsește o scară metalică, instalată permanent acolo.”

Urmează un sector de peșteră cu un cavernament mare, care urmează cursul de apă, descendent prin care se ajunge la Sala Confluenței. Pe direcția aceasta de mers dacă urcați în partea stângă, pe sub bolovani, urmând un traseu continuu ascendent veți ajunge în cele din urmă la o zonă puternic concreționată și de dimensiuni mari între care o sala de 35 m lăţime şi 10 m înălţime şi alta de 45 x 19 m.

„În continuare, Galeria cu Apă se îngustează treptat, devine descendentă şi se închide printr-un sifon. Pentru a depăşi acest sifon se revine în Sala Confluenţei unde se escaladează un perete de 5 m înălţime, se intră într-o galerie superioară, fosilă, cu multe speleoteme, gururi şi strîmtori, după care se coboară la cursul de apă ieşit din Sifonul I. 

De aici, se parcurge o galerie, relativ spaţioasă (5x5 m), puternic strangulată în zona mediană, care sfîrşeşte cu un al doilea sifon impenetrabil. Pentru a putea înainta mai departe se urcă pe o galerie, ascendentă, fosilă, a cărei intrare se găseşte la 7 m amonte de ultimul sifon şi după un tronson de galerie foarte strîmt (0,50x0,3 m), se ajunge, din nou, la cursul de apă abia ieşit din Sifonul II. În continuare, cursul de apă drenează o galerie foarte joasă, explorată pe 300—400 m, după care devine impenetrabilă.”

Cursul de apă care străbate peștera reapare la suprafață în peștera Vadul Crișului.

Pentru a intra în această peșteră aveți nevoie de un aviz din partea centrului de Arii Protejate BH, în custodia căruia se găsește peștera. O notificare de asemenea făcută Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo BH vă scutește de multe griji în cazul unui incident.

În peșteră am stat aproximativ 5-6 ore cu coborât și urcat toți cei nouă viitori speologi.

Din dorința de a le prezenta colegilor de tură cât mai multe le-am făcut o demonstrație despre ceea ce înseamnă un punct cald și le-am prezentat câteva noțiuni de carstologie atat la interorul pesterii cat si la exterior.

Invatand tehnica speologiei alpine (TSA) la Suncuius

Perioada: 17.02.2013

Participanți: Bogdan O, Bogdan G, Cristina, Emil, Horia, Kiki, Maria, Moni, Peter, Raluca, Șerban, Timi

TSA – tehnica speologiei alpine, modalitate de parcurgere a verticalelor de către speologi astfel încât să ajungă în anumite zone ale peșterilor depășind obstacole verticale .

- văzută până la un moment dat ca un scop în sine și când zic asta mă refer la concursurile de TSA, puternic promovate în decursul anilor 1990.

- dorită în ultimul timp a fi un mijloc mai degrabă decât un scop

Ne hotărâm la ședință, pentru că este început de sezon dar mai ales pentru că avem mulți începători la club să facem o zi de faleză în care să le prezentăm tehnica de TSA. Ne-am strâns destul de mulți, am încercat să rezolvăm și cu echipamentul.

Plecarea am stabilit-o pe duminică a ora 8,30. Maria și Peter deși nu sunt începători au venit în speranța de a acumula câteva elemente de baza pentru a echipa/dezechipa un traseu ce implică coardă într-o peșteră.

Până le prezint echipamentul individual ( am venit pregătită cu saloptă, cască, mănuși...cam de toate în afară de neopren :D) aspiranților în ale speologiei Raluca îi ia pe Peter și Maria și ne echipează doua trasee cu fracționări și un traseu cu mâini curente. Avem în total 5 variante pe care se poate urca ”până la un cap de puț” și douaă trasee care presupune și trecere de fracționări.

Până să ajungem la nivel acesta tregătesc un atelier la nivelul solului cu 5 variante, astfel încât să poată exersa fiecare ”cu picioarele pe pământ” montarea blocatoarelor, lonjare, montarea coborâtorului și blocarea acestuia prin semi-cheie, cheie.

Îmi și imaginez cât de greu trebuie să fie să iei cunoștință într-o singură zi cu atâta echipement și să mai și înveți să-l folosești.

Prima mea zi de faleză a fost tot aici, la acest perete, în martie 2005, eram cu Cati și Zsolty, atunci învățam eu TSA, acum învăț eu pe alții. Chiar m-am bucurat foarte mult când am văzut entuziasmul oamenilor. Sper să fie cu folos și să le placă și mai mult în peșteră când vor folosi tehnica învățată la faleză.

Am rămas până la ora 16, 30 la perete exersând fiecare cele enumerate mai sus.

Next:

aplicarea tehnicilor învățate la exterior în una din peșteri. Mai rămâne să mă gândesc în care :D

mersi Serban de poza

Patrulare Salvamont la Vartop, Arieseni

Participanți: Ani, Luci, Ralu, Șerban și pe weekend Maky, Cami și Morcovel

Perioada: 21-27.01.2013

Scop: patrulare Salvamont pe pârtia Piatra Grăitoare, Vârtop

Zona: Vârtop, Arieșeni

Cam prin luna noiembrie a fiecărui an ne stabilim patrulele Salvamont pentru anul ce urmează. Am decis atunci să-mi programez o săptămână la Vârtop, eram curioasă cum va fi o patrulă de o săptămână mai ales că nu mai făcusem decât la Glăvoi, vara o patrulă atât de lungă.

Plec din Oradea luni dimineața cu Raluca și Șerban (Ani și Luci fiind deja în zona Ștei). Cam dezolant arată pârtia când ajungem pe drum, în zona de unde se zărește obiectivul.

Când ne apropiem de cabană văd de fapt că nici măcar nu e pornit telescaunul.

Ne instalăm la cabană și mă urnesc cu Șerban spre pârtie cu riscul de a ne uita la instalația care nu funcționa. Din fericire mai apar și niște turiști prin zonă așa că reușim să facem vreo 5 ture. E prima dată anul acesta când pun schiurile în picioare. În mod miraculos mi se pare că mă țin mult mai bine pe ele decât anul trecut și încerc să-i dau un pic de viteză. Cadddd bineînțeles :D, dar e ok, azi se poate. Starea zăpezii nu e foarte bună, e cam moale și stratul e destul de mic, astfel încât se mai zăresc pietre ici-colo.

Marți...plouă. Când mi-am fixat respectiva dată pentru patrulă mi-am zis că sigur va fi multă zăpadă (dacă nu la sfârșit de ianuarie, când?). Instalațiile de la niciuna din pârtii nu sunt pornite, dar nici nu mă mir, pe vremea asta. Pe la ora 12 hotărâm să plecăm spre Groapa Ruginoasă cu riscul de a ne ploua. Luăm marcajul cruce galbenă, din drumul județean ce coboară spre Băița. Îmi prinde bine mișcarea asta, deja nu mai aveam răbdare în cabană. Urcăm vreo 20 de minute și când ajungem în creastă ne izbește ceața.

Groapa Ruginoasa pe timp de ceață

Ne cam gândeam de la cabană să plecăm spre Pietrele Albe, dar pe ceața asta nu vedem niciunul dintre noi rostul. Ne întoarcem pe marcajul cruce roșie, care iese în apropierea cabanelor de lângă pârtia Vârtop 1. Nu este cărare, așa că facem noi urme. La primul pas, când mi se afundă piciorul îmi aduc aminte instant de ascensiunea pe Mramornya, când eram atât de obosită și uneori zăpada se lăsa sub greutatea mea, astfel încât mă trezeam până la brâu în zăpadă...Îi destăinuiesc Ralucăi gândurile mele și .... ce să vezi, gândea și ea tot pe acolo :D. Între timp ploia de la cabană se transformă în zăpadă. Cade o cantitate destul de mare, așa că speranțele mele de a schia mâine par să se adeverească.

Groapa Ruginoasa sub acoperire

Miercuri: Raluca pleacă acasă, are examen la facultate așa că rămânem în formație mai mică. Pe la ora 11 deși telescaunul nu este pornit nu mai am stare. Îmi pun pieile de focă pe schiuri și o iau către pârtie. Gândul la ”pulvăr” vorba lui Petre mă scoate din cabană deși e o ceață densă și ninge. Merg spre pârtie, dacă dau drumul băieții la telescaun trebuie să fiu la datorie. 

 Pe pârtie nimeni ... niciun schior. Urc încet pe varianta neagră. Mă mai opresc, vreau să profit de liniștea asta specifică muntelui. Prima coborâre, nici nu poate fi prin zăpada proaspătă decât de vis. Mă întâlnesc cu Șerban la coborâre, care e cu schiurile în spinare, nu are ”de tură”. 

 

Pe când ajung la baza pârtiei văd că se dă drumul la telescaun, s-au adunat câțiva turiști. Stăm până la 17 pe pârtie, se pare că acesta e programul de funcționare din cursul săptămânii. Seara ne organizăm să facem o mică recapitulare pe partea medicală. Ani, Luci și Attila sunt paramedici așa că eu, Șerban și Vlad suntem cei chestionați :D

 varianta neagra a partiei Piatra Graitoare

Joi: azi pleacă Șerban acasă, are de lucru așa că rămân doar cu familia Hulban în cabană. Alex animă atmosfera așa că nu mă plictisesc. A nins și noaptea aceasta deci se anunță zăpadă ”pulvăr” și azi. Ajungem tot pe la 11 la pârtie, când dau și băieții drumul la telescaun. E prima zi de când sunt aici și văd în sfârșit cer albastru. Parcă s-a mai animat și pârtia, au apărut mai mulți turiști.

 statiunea Arieseni, vazuta de sus

Weekend: pare o altă stațiune la sfârșit de săptămână. Parcarea de la baza pârtiei e neîncăpătoare, la fel și mica noastră cabană, unde se găsesște baza Salvamont. 

Din fericire n-am avut accidentați mulți pe pârtie, a fost o patrulă liniștită. În weekend însă programul telescaunului e de durată mai lungă, așa că plecăm de la pârtie după ora 20 seara. 

 Sambata se pare ca partia a gazduit in jur de1000 de oameni

partea superioara a partiei Piatra Graitoare

S-a dat drumul la nocturnă așa că toată lumea profită. Sunt cam obosită și sincer cred că mi-ar pica bine un schi de tură după ce o săptămână n-au văzut decât aproape doar pârtia :D. Duminică vin mai mulți de la club așa că trece ziua mai repede. Le fac poze Adinăi și lui Maky, încercând să scot un cadru bun.