Ziua CS Cristal - Pestera Hoanca Apei si Pestera Vartop

Zona: Gârda, M-ții Bihorului

Participanți:

CS Cristal: Adina, Alin, Alina, Anca, Angi, Ani, Bibi, Bogdan G., Bogdan, Cristina, Cristiana, Claudiu, Dan, Dorin, Emil, George L, Greti, Jancsi, Lore, Luci H, Luci N, Maria, Marius, Mișu, Nico G, Nichos, Peter, Petre L, Potyi, Poșme, Radu, Ralu I, Sebi, Tamas, Titi V, Țupi, Ursula

Salvamont BH: Ivan, Tadi

CS Prusik: Adi, Bogdan, Ioana

CS SpeoZarand Brad: Mihai, George

Alba: Iulia, Mircea, Neluțu

Polonia: Tomek și Magda

Cluj: Octa, Bubu, Paul

31 de ani se împlinesc de când a luat ființă CS Cristal Oradea. Și anul aceasta gașca se anunță destul de numeroasă, așa că încercăm să luăm aviz de la PNA pentru mai multe peșteri.

Sunt sigură că Zgurăști va atrage ca un magnet speologii, are și de ce ....

Plecăm de vineri din Oradea, majoritatea ....Sunt și care vin din alte orașe, sau sunt deja acolo pe când ajungem noi. Încercăm să ne organizăm de cu seară așa că inițiez la insistențele lui Radu trei liste pentru ture.

Mă decid (de fapt am venit gata decisă de acasă :D) să nu mai merg în Zgurăști și să fac o tură în Hoanca Apei, așa poate reușesc să mai decongestionez traficul ce se anunță în peșteră.

Va mai fi în paralel o tură în Coiba Mare, care a ajuns însă să se țină în Huda Oilor.

Rând pe rând ajung speologi, mă simt ca la Congres. Ne întâlnim cu oameni care nu i-am mai văzut de mult timp. Deși am avut un pic emoții pentru cazare, că nu vom încăpea până la urmă a fost bine.

45 de oameni cazați cu succes la Casa Speo.

Nu ne întindem foarte mult la foc, pentru că mâine avem zi de peșteră. Majoritatea dintre noi (aflu ulterior că doar două persoane au rămas la cabană) intrăm mâine în peșteră. Productiv an!

intrarea de la pestera Hoanca Apei

17.11.2012

Peștera Hoanca Apei – auzisem demult de ea, știam că e clasa A. Bănuiam că o fi frumoasă dacă tot e A. Destul de accesibilă, intrarea se găsește în apropierea drumului ce duce dinspre Gârda spre cătunul Casa de Piatră. Un târâș cu o strâmtoare la intrare încearcă să facă selecție între speologi, dar nu e așa rea precum pare la prima vedere. Ce urmează? .. o zonă care din câte am văzut pe urmele lăsate de apă pe pereți se parcurge în mod normal pe o mână curentă din cauza nivelului apei. Acum, fiind secetă am trecut prin noroiul, lăsat de apă (ferice de cei ce au avut cizme :D)

Un parcurs orizontal prin niște săli frumos concreționate te scoate la un traverseu unde noi am montat o mână curentă. Ar fi necesar pentru parcurgere în siguranță ham și lonje.

Un tobogan de noroi și apoi lacul final. Mai era o sală de vizitat, dar am preferat să nu facem baie în lacul cu pricina.

Pentru că toată peștera ne-a ținut cam 4 ore, am hotărât să vizităm și peștera Vârtop, în care din cei 10 speologi câți eram nu mai fusese decât Adi Varga. Binevoitor ne-a explicat însă accesul, după ce ne-a și dus cu mașina până la poteca ce urcă la peșteră, îndată ce ai trecut de Coiba Mare.

Speologi cum suntem, ne place să umblăm :D, așa că bineînțeles am bălăurit după intrare. Cam la 50 min după ce am plecat de la mașină am dat și noi de portal.

Frumos concreționată, o peșteră care aș încadra-o în categoria clasic de frumoasă. Exact ce aștepți când zici peșteră, asta găsești: multe stalactite, stalagmite, coloane. O dată în viață clar trebuie văzută. Intrarea, impresionantă, fostă gazdă a unui ghețar, cu o lățime considerabilă.

Peștera Zgurăști – n-am fost în tură, dar din surse sigure :D știu că au fost destul de mulți în tură :D.

Ivan, le-a solicitat ajutorul colegilor în a-l ajuta la căratul echipamentului pentru scufundarea ce vroia să o facă în lacul mare.

Sâmbătă seara cu tort, bograci (mulțumim Bogdan că ți-ai asumat responsabilitatea :D), șampanie s-a sărbătorit ziua de naștere a clubului (care de fapt era luni). Să zicem că a fost o seară socială destul de liniștită, față de ceea cu ce suntem obișnuiți, asta poate pentru că toată lumea era un pic obosită de la peșteră.

Proiecție video și Expoziție Foto - Expediția Mramornaya Stena

În data de 29 noiembrie 2012 va avea loc Proiecția video și Expoziția foto - Expediția Mramornaya Stena - Marble Peak Wall, 6400m la  Amfiteatrul Bibliotecii Judetene Gheorghe Sincai.

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Escaladă la Terasele Superioare - Vadul crișului

Perioada 11.11.2012
Participanți: Bogdan, Cristina, Marius, Mircea, Potyi, Vlad

Unele weekenduri îmi plac așa mult, că deja, de duminică când plec acasă din tură mă și gândesc deja cum aș putea face să repet experiența. E cum zicea Ralu ... e ca o sete. Sau e ca un drog de fapt? :D

De marți deja știam că revenim în weekend la Vad. Deși mă consider speolog ....îmi place totuși să cațăr, îmi place eleganța, mișcările calculate care le presupune escalada/alpinismul, senzația de libertate care nu cred că poți să o ai decât când ești, cum zicea Alexandru Brăduț Șerban ( Cuxi) în cartea sa- Singurătatea Verticalelor, legat cu coechipierul tău între cer și pământ.

Zona terase presupune de fapt mai mult trasee de escaladă, dar acum, la sfârșit de toamnă e locul cel mai propice de cățărat din Vad, fiind soare care bate pe perete toată ziua.
Plecăm de acasă sâmbătă seara, Marius și cu mine. Ne vedem cu Bogdan și Potyi, care au fost azi la bicicletă. Dormim la Zenovia. Socializăm cu Marian și încă doi băieți simpatici până destul de târziu. Aș minți dacă n-aș recunoaște că îmi place și partea aceasta de socializare a turelor. E plăcut să vorbești cu persoane care au același domeniu de interes ca și tine. Băieții sunt bine documentați despre proprietățile tehnice ale echipamentelora așa că ne cam lungim la discuții, schimbând impresii.

Suntem echipă mai mare decât săptămâne trecută, la perete mai sunt încă multe perechi de cățărători. Marius, cu care fac echipă și azi, intră în The End cap, pentru a pune o manșă lui Bogdan și Vlad.
Încerc să cațăr - Negativ (5+, parcă). A doua asigurare e cam prost bătută, nu mă simt în siguranță așa că mă dau jos. Moralul eu, ajunge și el jos, cam la nivelul călcâielor :D. Mă cam enervează, știu că anul trecut am făcut traseul în cauză.

Ne mutăm toți patru la creasta Kya după ce Bogdan dezechipează The End. Urc eu cap la Kya, pentru a pune manșă. Traseul se bifurcă în zona superioară, așa că, pentru diversitate urc prin dreapta (weekendul trecut am făcut varianta stângă). Îmi place mai mult prin dreapta. Îmi place la nebunie stânca, are o aderență fantastică :D
Între timp apare și Sahi cu Edina. Bogdan, Vlad și Șahi rămân la Kya.

Mircea și Potyi sunt și ei lângă noi. Deși Mircea a pornit în tură, zice el fără chef, dă tot ce poate (sau dă tot ce trage Potyi) :D

Mă mut cu Marius, la traseul Bonsai (un 6+). Merge Marius primul cap, dar nu-i iese un pas. Mă hotărăsc să încerc și eu, trec peste emoții, cercetez bine prizele și trec. Mno moralul e la cote maxime. Simt că nu mă mai pot opri, gust din plin mișcarea, îmi place la nebunie. Îmi place emoția care o simți în momentul când faci ”pasul”.

Bogdan dezechipează Kya, Vlad zice că ar mai urca ceva. Marius pune o manșă la Perfect Day (urcat săpt trecută de noi). Încerc între timp să mă mai lupt cu un traseu dar nu prea îmi iese.
Pe Vlad îl prinde traseul (Perfect day) , e încântat de mișcările care i-au ieșit din prima.
Dezechipez Perfect day.

N-a fost cea mai bună ziuă a mea, cu coechipier cu tot :D, dar ne-am mișcat. Eu sunt fericită că mi-a ieșit Bonsai! Primul meu traseu de 6+ care mi-a ieșit cap! :D
Cristina

Ponorul Munău...again

Perioada 04.11.2012

Zona Damiș, Ponorul Munău

Sunt una din persoanele care încă cred în potențialul Ponorului Munău. Știu, n-are cele mai mari sorți de izbândă, stratul de colmataj e destul de mare....dar după ce într-o zi de muncă, anul trecut am trecut din prima, într-o galerie în care nimeni, dar nimeni, să fie clar nu mai fusese niciodată, parcă licărul speranței s-a aprins încet dar sigur.

De atunci a trecut un an și câteva ture bune de lucru. Anul ăsta, recunosc, n-am investit mult timp în turele de decolmatare, n-am reușit nicicum să ne sincronizăm să ajungem la Munău cam de multișor deja.

După tura de ieri, de la cățărat, cu rămas să înnoptăm la Zenovia. Toni a ajuns și el cu trenul de ora 19 în Șuncuiuș. Pe Radu l-am recuperat dimineața, așa că iată-ne duminică în jur de ora 10, după o incursiune la izbucul Izbândiș în drum spre Munău.

Suntem o echipă relativ mare (pentru dimensiunile acestei peșteri)- Cristina, Maria, Marius, Radu și Toni. Titi și Lili sunt și ei cu noi, dar n-au în plan decât să intre la ”vizită”, dacă poți să-i zici așa :D

Ne schimbăm în combinezoane, mi se pare tare haioasă atitudinea lui Toni, care e încântat de salopeta lui Marius :D (zice că-i murdară, murdar de faină sau fain de murdară :D). De fapt e doar de praf, aș vrea să-i văd fața lui Toni când ar vedea salopete după o tură în Berna.

Intru prima. Zici că-i un făcut. Iar îmi pică fața când văd ditamai bolovanul care stă deasupra găuricii de acces din peșteră. Data trecută când am fost aici, am intrat tot prima...și am găsit o surpriză asemănătoare, dar jos, la punctul de lucru.

Chem artileria grea, băieții. Radu estimează că ne descurcăm cu bolovanul, așa că mă cobor și eu, leg bolovanul cu coardă și-l tragem afară. Îl scoatem cu atenție pentru că accesul este de fapt un plan înclinat format din bolovăniș. Sigur bolovanul a fost mutat de ceva viitură. Hmmm, mă tot gândesc cum a influențat ce e la interior dacă și aici se văd urmări.

Trec cu atenție de gaura de acces, pe sub bolovanii de la intrare și mă grăbesc repede să văd terminusul. Eu n-am fost în ultima tură, sunt curioasă cum au avansat cu munca.

Marius și Radu sunt convinși că trebuie să scoatem ceva mega-super-bolovan și trecem mai departe.

Schimbări, clar sunt de când n-am fost, barajul din saci de umplutură scoasă a crescut, dar nici n-a fost mișcat de viitură. Asta e veste bună, măcar atât.

Ceva a curs, e sigur, pentru că apa a adus cu ea PET-uri. Trece și restul echipei de strâmtoare. Va fi nevoie să scoatem câteva banane de pietriș/nisip până reușim să ajungem la bolovan. Aflăm ulterior, când ne punem la propriu la muncă că de fapt sunt 2 bolovani, de dimensiuni considerabile de tras afară. Umplem vreo 3 saci cu decolmataj și montam într-o clapsidră din tavan un sistem folosit la salvaspeo, un palan demultiplicat.

Legăm primul bolovan (mai mic cică) cu coardă, Marius, care e cu ham pe el, se pune un fel de contragreutate pe coarda care iese din palan. Radu ajută bolovanul de jos, e încastrat, dar până la urmă reușim să-l mișcăm. Radu iese de sub el, Toni stă în brațe la Marius pentru a fi mai grea contragreutate și până la urmă îl aducem sus. Toate astea, bineînțeles într-o atmosferă de mare haz.

N-ai fi zis că e așa greu la decolmatare. Marius, e lac de apă, a tras nu glumă.

Intră Maria jos, la săpat. Încercăm să scoatem umplutura din jurul celui de-al doilea bolovan. Până la urmă Radu și Marius merg la punctul de lucru, eu rămân pe post de contragreutate la banana, care nu o mai tragem în mâini ci prin palan. N-ai fi zis că se poate lucra cu atâta ușurință folosindu-ne nu forța ci inteligența. N-am făcut degeaba tehnicienii :D

Clar nu mai tragem aici din forță proprie, nici în altă tură! :D

Toni ridică banana, pentru a o goli în sac, Maria ține sacul, eu detensionez coarda și ajut la banană. Suntem super-eficienți.

al doilea bolovan

La al doilea bolovan, care noi am estimat că are cam 300kg ne punem iar pe poziții. Nu-l mai putem prinde cu coardă de jur-împrejur așa că vrem să batem un spit în el, să punem un as. După ce dă cu virgulă la expandarea spitului, Marius are ideea să găurim bolovanul, mai în vârf unde lungimea burghiului ne-ar permite să ajungem pe partea cealaltă a bolovanului. Zis și făcut. 

Sacrific o dynema, legăm dynema de coardă și-i dăm drumul:

Marius și Toni cotragreutate, Radu ghidează bolovanul, Maria e pe post de deviere umană la un colț unde freacă coarda. Îl ajut inițial pe Radu, până trece bolovanul de niște colțuri și mă pun contragreutate cu Marius și Toni. Mă uit la dynema care e trecută după clepsidra care ne ține pe noi trei + bolovanul.

Reușim să-l urcăm câte 5-10 cm până ajunge la o înălțime suficientă cât să-l culcăm pe mormanul de saci stivuiți lângă perete.

E ora 16 când declarăm încheiată ziua de muncă. Suntem mulțumiți de munca prestată. Ar fi bine să trecem totuși de pasajul ăsta în următoarele două ture, mult spațiu de depozitare nu mai avem.....

Speranța după cum știm moare ultima, pe mașină încercăm să ne încurajăm reciproc.

În cursul săptămânii vorbesc cu Peter de la CSA, Cluj, club care lucrează pe același sistem. În zic că poate ne întâlnim în sistem :D Ar fi cu adevărat o treabă faină!

Poate...într-o zi

Cristina 

 

In memoriam Gabor Halasi

În data de 11 noiembrie 2012 se implinesc 28 de ani de la trecerea in nefiinta a lui Gabor Halasi, speolog si scufundator de pestera desavarsit,  a condus Clubl de Speologie Cristal Oradea și Clubul de Speologie Liliacul Arad.

Intr-o tura de scufundare, Gabor Halasi, la izbucul Izbandis in M-tii Padurea Craiului parcurge solitar 241m si -40m submersi, de unde nu mai revine la suprafata. El efectuase in perioada anilor 1983-1984, 12 plonjari in acest sifon.

Escaladă la zona Terase - Vadul Crișului

Participanți: Cristina, Maria, Marius și  Potyi
Perioada: 03.11.2012

Am ajuns la concluzia că cel mai mult îmi place la cățărat primăvara și toamna în zona Vad - Șuncuiș. Vara, aici mustește zona de turiști. Gălăgie, fum de la grătare, mici și cam tot ce îți poate trece prin cap.
Hai aici în extrasezon (cam aceeași situație e și la Padiș-Glăvoi) și cu alți ochi vezi natura.
 

  
Zona de cățărat - la terase. Dacă vii aici vara, cred că n-ai șanse de supraviețuire din cauza căldurii. Alta e situația însă toamna, când același soare care mângâie pereții toată ziua îți face plăcere.

N-am venit cu planuri mărețe pentru ziua de azi, ne-am propus să cățărăm de plăcere cât ne face plăcere. Nu se anunță o zi lungă, oricum, deoarece se face destul de repede întuneric.

Fac echipă cu Marius și Mari face cu Potyi. Ei vor să cațere pe mobile, pentru a se mai obișnui cu tehnica.
N-am mai cățărat dinainte de expediție, din Retezat. Am un pic emoții, oare mai știu? :D.
Ne băgăm de încălzire în Kia (creasta 5+/6- cotat). I-aș da cel mult un 5- dacă ar fi după mine... Are un singur pas care îl poți considera mai sportiv.

Merg eu cap prima, apoi Marius.
Ne mutăm la următorul traseu, parcă Samurai... din câte îmi amintesc. Cotat 6, are un pas mai expus  la intrare (expus din pct de vedere al asigurării).
De data asta se bagă Marius primul cap. Când urmez eu, trec ceva mai cu retincență de pasul acela. E interesant cum te simți în fața ”pasului”, îți bate inima ca în fața unei strâmtori în spatele căreia speri să găsești continuarea într-o peșteră :D. După ce ai trecut însă te simți bine, simți ușurare, că ai mai depășit un prag...sau mai bine zis ți-ai mai depășit un prag.

E foarte faină stânca aici, are aderență bună, îmi place.
Urmează pe listă traseul Perfect Day. Ușurel, cotat 6-. E primul traseu care l-au făcut pe mobile azi Potyi și Maria.

Maria cațără în paralel cu mine creasta care am făcut-o noi prima dată. (Kia). O surprind într-o poză când face rapel.

Mă mut cu Marius la ultimele trasee din peretele acesta, anume la Concurs, cotat 5. Are un pas mai expus la intrare, îmi simt iar inima în gât dar până la urmă trec.

E deja 15, 30 și se simte că soarele nu mai are putere.
Mi-a cam ajuns pe ziua de azi.

 Marius mai vrea ceva mai ușor, așa că se bagă în Aramis, varianta 1. Cam prost asigurat la intrare, dar în rest plăcut la parcurgere, din cele spuse de Marius.

În jur de ora 16,15 începem să ne strângem, până ajungem la mașini ne mai ia ceva timp.
O zi faină, (bănuiam eu la începutul zilei că mai știu cățăra :D)
Cristina