Traseul Glăvoi- cătunul Casa de Piatră

Perioada: 21.10.2012

Puțini din cei care își fac veacul prin Apuseni an de an nu au ajuns încă în Cătunul Casa de Piatra. Eu sunt unul dintre aceștia și nu spun asta cu mândrie :D

După ce aseară am sărbătorit majoratul lui George în modul cel mai eficient din câte îmi amintesc, de dimineață ne-am trezit unii cu un dor de ducă mai mare, alții cu unul mai mic.

Găsesc totuși doritori pentru tura care mi-o propusesem încă de acasă. Nu mă documentez foarte mult despre traseu, George, sărbătoritul nostru a mai făcut traseul de câteva ori, deci nu e cazul să ne stresăm foarte tare.

Date generale despre traseu: marcaj - cruce roșie.

Parcurs din direcția Glăvoi traseul presupune o lungime de 9,5 km, diferență de nivel +300m  -400m.

Colegii mei de tură sunt: George, Șerban, Cristi și Bogdan din Satu-Mare.
Ne urnim la drum în jur de ora 10,30. Grăbim pasul, Cristi și Bogdan trebuie să plece azi acasă cu... stopul :D. 
Trecem pe lângă cabana Cetățile Ponorului și la următoarea bifurcație de drum o luăm la stânga, în direcția noastră de mers.

  
E toamnă și pădurea are niște culori formidabile.

  
Jos în vale, când dăm de Gârda Seacă ne ajung din urmă Potyi și Marius, care au venit pe același traseu ca și noi, doar că sunt cu bicicletele.

Vin și ei în paralel cu noi până ajungem în cătunul Casa de Piatră, obiectivul nostru pe ziua de azi. Potyi ne propune să mergem să vizităm biserica veche de lemn, unde s-a căsătorit Poșme. Acceptăm bineînțeles, îmi place mult ideea.

Îmi aduc aminte când văd cele două biserici una lângă alta de o vorbă a tatălui meu. "Trecut lângă prezent, viitor lângă D-zeu".

Ne postăm în curtea bisericilor și profităm de ziua frumoasă de toamnă de care avem parte.

La plecare ne despărțim de băieți care o iau pe o rută mai lungă.

Noi coborâm să vedem portalul Peșterii Coiba Mare, care e într-adevărrrr mare. Sper să ajung în această peșteră de ziua CS Cristal. Îmi doresc asta de multă vreme.

P. Coiba Mare

 Traseul ne-a luat cam 2,30 ore dus și cam tot atât la întoarcere.

Nu ne-am grăbit tare spre Oradea. O mică oprire la o belvedere cu creasta Cârligate a meritat timpul investit aici.

Pestera Cetățile Ponorului

Perioada 20.10.2012

Zona: Padiș

Nu știu multă lume care să nu fi fost în Peștera Cetățile Ponorului. E unul din obiectivele principale ale zonei Padiș. Eu însămi, cred că am fost prima dată aici în 2002. E una din acele cavități care îți dă până și imaginația pe spate.

Fusesem în ea inițial doar pe traseul turistic. Am mai avut vreo trei tentative de a ajunge la peretele final. Acel perete, despre care citisem în atâtea cărți de specialitate. Acel perete care fusese cățărat încă din anul 1972.

Reușim să ne mobilizăm pentru o tură pe sâmbătă având scop vizitarea acestei peșteri. E și ziua lui George în weekend așa că vom fi în cantonament de vineri până duminică în zona Padiș.

Ajungem abia pe la ora 22, vineri la Glăvoi. Mă așteptam să fie frig, darrrr nu chiar așa :D. O parte din colegi sunt deja sus, ne postăm la focul lui Purdi și depănăm amintiri. Îmi plac mult serile liniștite în Glăvoi, cu puțină lume. Mă simt ca acasă.

Dimineață așteptăm cu nerăbdare să dea soarele de noi și ne așteptăm restul colegilor care trebuie să vină de la Oradea. Bogdan și Cristi vin de la Satu Mare, plus o echipă din Alba. Se pare că vom intra azi în jur de 13 persoane în peșteră. În paralel cu noi, va fi o tură de bicicletă (Marius și Potyi).

Ne urnim spre peșteră abia pe la 10.30-11.

Participanți: Alin, Adina, Bogdan, Cristi, Cristina, Horhe, Mircea (Alba), Mircea (Cristal), Nichos, Vlad, Tomek (Polonia)

Accesul îl facem prin dolina 3. În peșteră apa e incredibil de mică. N-am mai fost niciodată aici să fie un nivel atât de scăzut al apei. Măcar nu va trebuie să ne luptăm cu ea ca și în alte rânduri :D.

Suntem toți cu neoprene relativ OK. George e cu neoprenul lui Marius cu vreo 3 mărimi, cel puțin mai mare. Nici nu vreau să-mi imaginez ce simte când trebuie să înotăm.Cristi are un neopren cu vreo două numere mai mici în schimb :D. Arata ca un robot când se mișcă. :D

Ne lăsăm bagajele în Sala Teberei și purcedem. Cred că înălțimea galeriei pe acestă secțiune depășește liniștit 30m. Ajungem la prima săritoare problematică când apa este mare. Aceasta se poate ocoli prin montarea unei mâini curente, prin care ocolești cursul de apă. Acum nu e cazul.

Într-o altă tură, tot aici deși nu era exgerat de mare apa, am alunecat ajungând într-o zonă de mașină de spălat :D. Marius s-a distrat destul de bine pe seama mea atunci citându-l ”este Cristina, nu este Cristina”. Mi-a rămas la suprafață doar casca albă :D. Sar cu încredere de data asta aici, mă împinge iar un pic apa de la traseul normal dar mă redresez.

Alternează zonele unde trebuie înotăm cu galeriile unde apa ajunge doar până la brâu/genunchi. Deși pe harta veche apar 14 lacuri, cred că la momentul actual trebuie înot doar în vreo 5 zone. Există echipări la săritorile ce pun probleme (mai ales la întoarcere) în care se poate monta coarda de care să te tragi. Noi am folosit doar într-un loc, preventiv echiparea din peșteră. Probabil la un volum de apă normal ar trebui duse 2-3 corzi de 20m.

La o săritoare unde trebuie cățărat/descățărat cineva a lăsat o coardă fixă care ni s-a părut ok din pct de vedere a siguranței așa că am folosit-o.

De departe cea mai fumoasă zonă a peșterii este galeria Venețiană (un prea-plin a galeriei cursului de apă). Dacă ai noroc să fii primul la parcurgere, marmitele găsite aici sunt de o limpezime incredibilă.

Peștera este una destul de sportivă, dificultatea ei clar depinde de nivelul volumului de apă.

Deși am fost mulți în tură nu pot să spun că ne-am înghesuit, la ce spații are peșteră, a fost loc pentru toată lumea. Un mic canion, unde a trebuit înotat ne-a scos la sifonul terminal unde am dat de binecunocuții bușteni. Apa era cam murdară (cu multă spumă, așa că ne-am oprit la 10-15 m de peretele final unde a rămas montată coarda). N-aș putea spune de ce mi-am imaginat sala acesta ca fiind una mare, cert e că m-a uimit ce am găsit aici.

sofinul terminal din avalul peșterii

Înot înapoi până în zona unde sunt montate plăcuțele ce cinstesc exploratorii acestei peșeteri. Îmbucăm un baton și ies cu Horhe și Vlad înainte ca ceilalți să ajungă de la peretele final. Nefiind foarte larg și noi destul de mulți, am mers cu rândul să vedem fainosul sifon ce își așteaptă încă exploratorii.

Hotărâm să mergem și pe amonte (pe galeria ce găzduiește activul din peștera Căput). Nu e lungă, are probabil în jur de 100m dar toată se parcurge înot. E mult mai rece apa decât în restul peșerii, așa aș recomanda folosirea unei glugi de neopren la parcurgere. Se termina galeria cu un sifon unde, cam de fiecare dată când venim aici sărim de pe ceva formațiuni. Parcă e totuși mai plăcut și distractiv aici vara :D, când știi că afară când ieși e cald. 

 

sifonul prin care vine apa din peștera Căput

dolina 2

Tura ne-a ținut cu drum cu tot, shimbat în neoprene și parcurgere 6 ore.

Ajungem la corturi o dată cu echipa de cicliști. Vali s-a ocupat de bograciul pentru aniversarea lui George. O parte ne-am ocupat de baloane, alții de cântat și atmosferă :D.

La Mulți Ani George! Să ne trăiești și să înflorești! :D

 Pe mâine hotărâm o tură în cătunul Casa de Piatră (n-am mai fost niciodată), dar asta într-un alt raport.

Cristina

o parte din echipa de Cetăți

Ponorul Fiului reloaded

Perioada:14.10.2012
Participanți: Adina, Cristina, Dan, Nichos, Țupi
Zona: Roșia

Gândul galeriei care continuă dincolo de strâmtoarea la care ne-am oprit mă cam bântuie :D. Imaginea meandrului (deja îi putem zice așa :D) parcă mă mobilizează să anunț joi la club că aș merge la Ponor.

Suntem iar un pic dezorganizați, Dan nu poate porni din Oradea duminică, decât cam târziu, iar noi trebuie să ajungem la 19 cel târziu în oraș. Ne împărțim deci în două echipe.

Trecem pe la Tradițional Casa, să salutăm colegii care au luat parte ieri la Exercițiul Național Salvaspeo, care s-a ținut în Peștera Farcu. Luăm și ceva scule pentru derocare la noi: daltă, ciocan, avem lineman la noi.

Trecem de ultimele două terminusuri destul de ușor toți trei și lucrăm cu rândul la actuala strâmtoare. Merge destul de repede din cauză că roca se fisurează ușor. Mai scoatem câteva banane cu umplutură din pardoseala galeriei.

Tot materialul scos îl putem depozita în ultima sală descoperită, care cu o înălțime de peste 10 m ne permite să nu-l mai scoatem până afară (din fericire).

 Adina în timp ce lucra la ultima strâmtoare

Dan și Țupi ajung și ei în jur de ora 15. Se postează la un punct de trecere mai vechi, vor să lărgească astfel încât să ajungă și Țupi în sala mare, dar mai ales să se poată parcurge mai ușor.

interesant peisajul geologic al peșterii

După Adina, urmez eu la aparat și apoi Nichos. O dată intrat, nu l-am mai putut scoate de acolo, de la lucru până ce nu a declarat că putem încerca să trecem. Ieiiii !!!!!!!!!!!!!! 

Adina mă lasă pe mine, îmi bate iar inima de parcă mi-o simt în gât când mă bag în stramtoare. Galeria coboară la 45 de grade. Mă las să alunec. În timpul ăsta încerc să simt strâmtoarea astfel încât să-mi dau seama cât de ușor sau greu voi ieși de aici. Mi se pare în regulă, deci continui. Cobor așa, ca o râmă (mi se pare cea mai bună asemănare :D) vreo 4 m și îmi simt picioarele în aer. Upss

 strâmtoarea depășită în tura cu pricina

Reușesc să arunc un ochi, să nu fiu cumva deasupra unei săritori. Văd pardoseala plata, mă las deci cu încredere mai jos. E lărguț aici, mă pot ghemui. 

Prima impresie, nu continuă! Îi strig Adinei dezamăgită de constatarea mea, dar nu termin bine de isprăvit propoziția că văd continuarea galeriei în spatele meu!

Îi zic și Adinei, mă uit cu tika (sunt fără cască, că nu încăpea pe galerie) prin strâmtoarea de care nu pot trece. Peștera continuă având cam aceeași comformație ca și până acum. Nu arată rău deloc!

 Ies mai ușor decât m-am așteptat și intră și Adina să vadă descoperirea :D. Ne declarăm mulțumite de ziua de lucru. E ora 16 și hotărâm să ieșim, ca să nu ieșim din grafic.

Îi lăsăm pe Dan și Țupi lucrând în peșteră. 

Data trecută când am înaintat tot vreo 4-5 m am declarat că dacă înaintăm măcar atâta la fiecare tură sigur vom avea rezultate bune :D.

A mai trecut o tură, o duminică, o peșteră, un metru sau mai mulți. La cât mai mulți!

O ploie măruntă și rece ne întâmpină afară, dar nu contează pentru că suntem fericiți.
Cristina

Traseul Grotelor - Munții Vlădeasa

Perioada: 7.10.2012

Zona: M-ții Vlădeasa

Participanți: Bogdan, Cristina, Mihai, Andy (Club Montan Ursul Brun)

Scop: Traseul Grotelor

 

        Parcă sunt în tură de speologi, ne programăm să plecăm la ora 9 dimineața pe traseu, dar cu de-abia ieșim din cort :D. Edina și Sahi pleacă mai devreme acasă așa că rămânem doar 4 pers. 

Am vrea înainte de Traseul grotelor să mai ajungem la un punct de belvedere pe o creastă din apropierea cabanei Salvamont. 

        De consemnat este că doar Bogdan a mai fost pe amândouă traseele dintre noi, așa că în sfârșit nu voi fi eu de vină în caz că rătăcim :D. O luăm pe un drum din apropierea cascadei ce ne va purta pe curbă de nivel în apropierea pantei ce te scoate în creastă. 

 

 

Facem în jur de o oră, intersectăm marcajul (n-aș mai putea să spun exact care) și ajungem  într-un loc de unde se poate vedea drumul de acces de jos, cascada și creasta care urmează să o parcurgem.

 

multumesc Bogdan de poza :D

Coborâm până la mașini să mai alimentăm cu apă, plus ceva fructe și intrăm în pădure, mai în amonte de cascada Vălul Miresei cu aprox 100m în partea stângă.

Pentru cei sunteți interesați de traseu: poteca se desparte la aprox 50m în pădure. traseul poate fi abordat urcând pe lanțuri sau coborând. L-aș recomanda mai degrabă pentru urcare pe ele. În acest caz trebuie urmată poteca ce o ia în stânga la bifurcație. 

 

 

Nu după mult timp poteca se pierde între dărâmături (copaci) și trebuie căutat vâlcelul care permite intrarea în traseu. Noi l-am căutat urmărind baza pereților intersectați. Ne-am dat seama că poteca nu este folosită în mod curent (dacă poți să spui așa). Din cauza dărâmăturilor recente e destul de greoi de observat accesul.

 

 

Urmează o zonă draguță cu lanțuri, care nu pune dificultăți speciale de parcurgere, în cel mai rău caz trebuie să dai un pic de atenție să nu cadă pietre pe cei care se găsesc sub voi.

Pasajul acesta te scoate chiar la un portal de peșteră, continuarea traseului găsindu-se chiar prin ...peșteră. Pentru parcurgere aș recomanda să aveți lumină.

 

 

E de fapt doar o trecere care ține 5 minute printr-o grotă. Ieșirea se face printr-o zonă mai îngustă, unde în mod normal ar trebui să te târăști un pic, dar cineva a pus o folie pentru un comfort sporit a celor ce parcurg pasajul.

 

Nu trece mult și dăm în creasta ce o văzuserăm de dincolo de vale. Foarte fain peisajul și traseul la modul general. Destul de sportiv. Îl recomand cu căldură. Am trecut de multe ori sub această creastă dar n-am știut că există un traseu amenajat.

Nefiind marcat traseul și Bogdan având un mic lapsus referitor la coborâre ne-am avântat să coborâm pe un vâlcel, ratând astfel un ultim punct de belvedere. A fost însă interesantă coborârea pe aici, mi-a plăcut mult. sper că și coechipierilor mei :D

După aprox trei ore ajungem din nou la drum, mă uit la traseul parcurs, arată interesant de jos. E un obiectiv care sigur nu l-aș rata dacă ar fi să revin în zonă la trekking

Un weekend fain, petrecut alături de oameni faini,
Cristina