Decolmatare la Ponorul Fiului

Zona: Roșia, Ponorul Fiului

Participanți: 30.09.2012- Claudiu, Cristina, Raluca și Dan

 În una din zilele trecute am avut o revelație: îmi place să fiu speolog, îmi place stilul de viață, îmi place cum miroase îmi peșteră, îmi plac colegii mei. Speologia îți poate schimba viața dacă o lași, te schimbă pe tine în timp, îți arată locuri care puțini oameni le văd.

M-am apucat de speologie în urma unei excursii în Padiș, prin 2003 sau 2002, nu mai știu exact. Acolo am văzut speologi, aveau căști cu acetilenă care luminau în noapte, veneau de la peșteră. În mintea mea s-a aprins o lumină atunci și o dorință: să văd și eu ceea ce vedeau acești oameni speciali, care aveau lumină, care aveau ceea ce majoritatea dintre noi nu aveau, erau diferiți. Vedeau lucruri, care noi, restul nici nu ne puteam imagina că există.

Prima mea peșteră în care am purtat o cască cu acetilenă a fost P. Meziad. Am intrat cu casca mea, care o cumpărasem înainte să ajung la club. Am dormit cu ea destul de mult, până m-am obișnuit cu gândul că am și eu lumina aceea specială, care o văzusem în Padiș. Prima tură la club, Peștera Vântului – bivuac și uite așa soarta mea a fost pecetluită. Au trecut de atunci 8 ani, de la prima mea tură la club și mă bucur că încă inima îmi pulsează ca o nebună de fiecare data când explorez.

Pornisem de la Ponorul Fiului. Duminică, când am trecut de strâmtoarea unde ne opriserăm data trecută mi-am amintit toate cele povestite mai sus, mi-am amintit de ce îmi place să fiu speolog. Mi-a trecut iar prin cap și inimă fiorul acela care e greu de explicat, care îl ai doar în momentul când treci „pasajul”. În momentul când simți că inima îți bate cu putere din cauza nerăbdării, când vrei să vezi ce găsești mai departe, după curbă, când poți în sfârșit să le spui colegilor „continuă“ :D

Subiectul Marele sistem :D. Tot timpul va fi unul neexplorat, tot timpul vor fi speologi care să caute , să cerceteze fără obosire. Când obosești e de rău. Partea bună e că tot timpul va veni cineva din spate, cineva care să-ți împărtășească entuziasmul care l-ai avut și tu. Dacă ești norocos tocmai când ai obosit mai tare, primești ceea ce ai așteptat, ceea ce ai căutat, ceea ce caută toți speologii: continuarea.

Asta am primit duminică, când am pornit la o tură de decolmatare la Ponorul Fiului. Mă întâlnesc cu Ralu, Țupi și Claudiu la casă la Angi și Țupi, care ne primesc de fiecare dată la ei cu căldură și prietenie și pentru asta le mulțumim :D. Ne mobilizăm un pic mai greu, e așa frumos afară, o adevărată zi de toamnă. Calmă și senină.

Pornim spre Ponorul nostru. Sunt curioasă să văd starea Ponorului. În primăvară, la o tură după viitură, când o parte din munca noastră din toamnă se dusese pe apa sâmbetei m-am descurajat tare mult. Dar de atunci a mai fost o tură în cursul anului + una ieri. Mă așteptasem să văd schimbări, dar nu chiar atât de mari. Mă așteptasem să trec mai ușor prin strâmtori, dar nu chiar atât de ușor. Bine că „suflă” și astfel rămânem motivați altfel n-aș putea probabil să înțeleg mormanul de material scos din galeria în care lucrăm :D

Ziua de decolmatare decurge eficient: pe Claudiu nu-l mai poți scoate de la vechiul terminus, care vrem să-l lărgim, să ajungă pe unde am fost cu Adina mai multă lume. Când se pornește nu-l mai poți opri. Eu încarc materialul ce el îl furnizează și Țupi cu Ralu îl trag mai în exterior, pe târâșul din spatele meu și îl încarcă în saci, pe care apoi îi scoatem împreună.

Pe la ora 15, Țupi trebuie să plece acasă și ne hotărâm să trecem de strâmtoare dacă încape și Claudiu să lucrăm la ultimul terminus. Parcurgem cu ușurință toți trei, ajungem în sala mare care are o lățime cam de 4 m. Două hornuri se observă aici. Unul îl cațără Claudiu și după 15 minute se întoarce informându-ne că a ajuns în tavanul portalului. Deja parcă și văd ce fain va arăta galeria aceasta pe secțiunea peșterii.

Forțăm vechiul terminus, dar nu reușim să trecem din prima. Mi se pare că aș trece dar parcă am o tragere de inimă. Hotărâm să mai finisăm un pic accesul așa că mai lucrăm cam jumătate de oră. Trec cu ușurință apoi. Respirația mi-o simt în gât, trebuie să mă întorc cu fața, să văd cât continuă, mă agit un pic din cauză că nu mai am răbdare. 

Pereții sunt curați, mai înaintez cam patru metri și se îngustează. O ia cam 45 de grade în jos toată galeria, dar nu pot trece pentru că este prea îngust. Nimic de neremediat pe viitor. Încearcă și Claudiu să forțeze, nu reușește din prima, așa că mai lărgim un pic, eu din interior, Claudiu din exterior stramtorii.

Pe la ora 17, 30 declarăm ziua de muncă încheiată. Dacă am înainta măcar atât de fiecare dată aș fi super mulțumită. Nu știu câte ture vor mai fi nevoie până vom da de ceva semnificativ, ceea ce știu, sau măcar presimt e că trebuie să mergem. Să mergem cât de des și sigur vom avea rezultate.

Ne întâlnim cu colegii de la SpeoVest acasă la Țupi și la Angi. Mai povestim cu ei un pic și plecăm spre Oradea. Mă simt bine. Încă mai am miros de peșteră parcă, abia aștept să mă întorc cât de curând aici, să văd ce este după ultima “curba” din Ponorul Fiului.

Cristina

Inaugurare Peștera Meziad - reamenajată

Perioada: 29.09.2012 

Participanți: iubitori de frumos și natură

Portalul Peșterii Meziad

Dacă stau și mă gândesc bine nu cred că știu foarte mulți speologi care nu au fost măcar o dată în peștera Meziad. Cred însă că până acuma a fost destul de greu să ne dăm seama de spațiile impresionante care le găzduiește. Când zic până acuma mă refer la reamenajarea peșterii și electrificarea acesteia.

Dată fiind meseria mea de arhitect am fost implicată la nivel conceptual la reamenajare. Am fost la măsurători în prima fază a proiectului și tot atunci s-a vorbit și de poziționarea luminilor. Dar una a fost atunci și una să vezi lucrarea de-a gata. Într-adevăr impresionant. Știu că multă lume a fost implicată și prin contribuția fiecăruia s-a ajuns la rezultatul acesta. 

Inițiativa însă a a fost a Centrului de Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Oradea, care prin acest proiect au inteționat să pornească un mecanism care să ajute comunitatea din zonă să se dezvolte prin agro turism. Aceasta a fost ideea de bază.

Nu-mi plac în mod deosebit evenimentele care implică multă lume, dar cum cineva din spate m-a împins insistent, pe motiv că vrea să meargă la deschidere (tatăl meu :D) iată-ne sâmbătă dimineața amestecați în mulțimea de oameni veniți să asiste la deschiderea peșterii, așa reamenajată. Sunt curioasă să văd cum a ieșit :D

Peștera Meziad - în toată amploarea ei

Sunt somate să ia cuvântul mai multe persoane printre care și eu, din partea Federației Române de Speologie. N-aș putea să spun că am avut foarte multă inspirație pe moment, dar sper totuși că a fost ok până la urmă :D

După partea de discursuri urmează vizita peșterii. Sunt într-adevăr bine puse în lumină spațiile. E frumos și îmi place. Recomand sincer cu căldură vizitarea acesteia.

 

Pentru cine nu este familiar cu zona, accesul se poate face ori dinspre Beiuș, până în satul Remetea, unde trebuie virat spre satul Meziad. Din satul respectiv se continuă pe un drum forestier aprox 3 km. Amenajarea actuală respectă traseul amenajării vechi, s-a renunțat la una dintre galeriile care adăposteau maternitatea de lilieci.

La finalul traseului, mergem să ascultăm formația Clarinet, invitați la eveniment. Acustica sălii de la intrare chiar mi se pare foarte bună și cred că ar fi draguț ca evenimentul să devină tradiție.

Una peste alta chiar mi-a făcut plăcere să particip la eveniment, aș vrea să-i felicit pe organizatori pentru munca depusă. Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu atâtea cunoștințe. 

Gândul meu e însă la ziua de mâine când voi intra în peșteră ca și speolog, în loc de cămașă voi avea salopetă și în loc de cordeluță voi avea cască :D. 

cu ochi de artist - curiozitate

 Peștera Meziad

Oradea City Running Day

Perioada: 16.09.2012

Participanți: iubitori ai sportului

Vreau, nu vreau fac parte în Oradea dintr-o cumunitate de oameni care merg la munte. Sunt de tot felul oamenii aceștia, unii sunt speologi, alții cățărători sau poate cicliști, salvamontiști și de ce nu oamenii cărora, doar le place muntele. 

Acestea fiind zise când Akos a acceptat să vină cu noi la proba scurtă de 5km ce se desfășura în cadrul evenimentului Oradea City Running Day cred că nici unul dintre colegii de la Salvamont- Salvaspeo BH nu s-a gândit de două ori până s-a hotărât ca în dimineața de 16 septembrie să se prezinte la start.

Organizatorii s-au pregătit corespunzător, au avut probe de alergare la multe categorii astfel încât să fie accesibil concursul pentru o gamă mai mare de persoane.

 Noi ne-am așezat la start în spatele tuturor participanților, în ideea de a nu încurca așa că atunci când  se dă startul și pornim lejer.
Când Akos însă ne-a întrebat pentru ce am venit dacă nu alergăm parcă s-a aprins o luminiță :D

Băgăm schimbătorul în viteză, ne poziționăm cu rândul câte trei persoane la căruț și-i dăm bice. Nu-mi vine să cred ce repede alergăm :D. Uauuu. Începem să depășim participanți. Chiar mă simt la concurs.

Se face schimb de oameni, pentru a avea eficiență cât mai mare. Nu trece mult și ajungem la podul nou. Tadi ne zice că după pod, urmează practic linie dreaptă, urmărind malul Crișului, atfaltul e bun deci trebuie să accelerăm.

foto: Salvamont Salvaspeo BH

Vine și rândul meu la căruț. Ne apropiem de teatru. Mă întreabă cineva dacă mai pot, în astfel de situații nu există dacă pentru mine, există doar trebuie.

foto: Salvamont Salvaspeo BH

Toată lumea ne încurajează și ne aclamă. Frumos din partea lor, foarte frumos. Le mulțumim. Aveam montată panglica noastră personală, pe care o rupem cu înverșunare.

foto: Salvamont Salvaspeo BH

Primim chiar și medalii, cu toții. Le mulțumim organizatorilor pentru susținere..

foto: Salvamont Salvaspeo BH

 Îi mulțumimși lui Akos că s-a lăsat pe mâna noastră :D

Congresul Național de Speologie – Râșnov 2012

Perioada 7-9.09.2012

Participanți (de la CS Cristal) Ani, Cristina, Dorin, Horhe, Ralu, Tamaș

Ne planificăm deja de la începutul anului să ne prezentăm la Congresul de Speologie din toamna aceasta cu avenul Pașcalău. E finalitatea muncii noastre, a clubului, chiar dacă la cartare a participat un număr mai restrâns de oameni. Sunt mulți cei care stau în spatele acestei hărți.

Dan e plecat din țară în concediu așa că a rămas să țin legătura cu Tudor Tămaș, care a participat și el la cartografierea avenul (din partea CS Montana Baia Mare) și cu Dani, care se ocupă de trecerea pe curat a părții cartografiate de el și Raluca săptămâna trecuta. 

Vineri George se ocupă de printul hărții și în jur de ora 11 ajung de la birou îmi fac bagajul ca de multe alte dăți în 15 minute și plec de acasă cu speranța că nu am uitat lucruri esențiale. Pentru că un congres nu presupune ture speo ci este mai degrabă o întâlnire anuală a speologilor din țară (sau asta ar trebui să fie) nu am nevoie de multe lucruri. Turele de peșteră s-au ținut ca tot timpul înainte de Congresul propriu zis.

Îl luăm pe Tudor din Cluj și în jur de ora 21 ajungem și noi la Râșnov. În seara aceasta avem întâlnirea președinților de club așa că mă grăbesc la sala de mese unde se ține respectiva ședință. Colegii Ralu, George și Tudor se mobilizează cu corturile, afișarea hărților. Când ajung în sala de sport care e folosită pe post de sală de expoziție văd că sunt expuse destul de multe hărți. Rămân impresionată, mai ales că anul acesta nu mi s-a părut că s-a promovat genul acesta de competiție între cluburi. Poate reușim ceva pentru la anul :D. Au fost expuse pe lângă hărți afișe de promovare a diverse organizații cu profil speologic (cluburi, Școala Română de Spelogie, Canioning), prezentarea Expediției Speo Vietnam 2011. Ioana și Elena au și făcut un montaj video despre expediția în cauză. Când mă gândesc...sunt atâtea locuri în care vrem să mergem :D – cam peste tot și atât de puțin timp...dar nu ne lăsăm :D. Felicitări oricum fetelor pentru munca depusă în prezentarea expediției, atât la poze și hărți cât și montaj.

O hartă care a impresionat pe toată lumea a fost cea a avenului din Poiana Gropii, realizată de Radu Pușcaș în colaborare cu colegii lui de la club. Un plan și secține cam de dimensiunea celui mai mare perete de la mine de acasă :D, o muncă impecabilă cu niște detalii pe măsură. O adevărată operă de artă, din punctul meu de vedere.

Un club care a venit cu o prezentare puternică și anul acesta a fost SpeoVest Arad. Multă lume susține că nu se mai face speologie în România. Eu zic că oamenii ăștia nu-și dau niciun interes de a cunoaște spologi și activitatea lor. SpeoVest Arad încă face speologie, explorare și topografiere și pentru asta îi felicit.

SpeoArta a fost și ea prezentă în cadrul congresului prin expunerea pozelor (finaliste, cred) care au fost prezente și în concursul din noiembrie anul trecut. Când mă gândesc la toate variantele care le ai, ca și speolog de a intreprinde o gamă atât de mare cu profil speo îmi dau seama că aceasta s-ar putea să fie unul din motivele pentru care îmi place atât de mult lumea subterană.

Pe mâine se anunță ședințe din greu iar, dar deja m-am obișnuit de când sunt „preș” la Cristal după cum mai glumesc colegii câteodată. Pentru ceilalți participanți se promovează vizite la Cetatea Râșnov, la Peștera proaspăt amenajată din zonă, la cheile Râșnoavei și proiecții. Anul acesta sunt alegeri la FRS și printr-o anumită conjunctură (eu candidasem pentru o funcție în comitetul director al federației) am ajuns chiar președinte. M-a luat prin surprindere această alegere, că atâția oameni au avut încredere în mine... sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor.

Sâmbătă, deci în timp ce noi ne speteam cu ședințele George a participat la un concurs de parcurs de peșteră, în peșteră :D și a luat mențiune. Îl felicităm. Tot în ziua respectivă am reușit să vizităm și noi un obiectiv: cheile Râșnoavei. Drăguț obiectiv turistic, faină zonă pentru cățărat, singura părere de rău a fost că mi-am uitat aparatul foto în tabără.

Când ne-am întors s-a ținut jurizarea concursului de hărți, unde am luat locul 3 cu Pașcalăul. Din nefericire din cauza unor probleme personale n-am reușit să termin prezentarea video care îmi doream să o fi făcut cu aceeași cavitate. O voi prezenta cu siguranță la evenimentul organizat de club în fiecare an – Chemare în necunoscut.

Seara socială, obligatorie în cadrul congreselor de speologie n-a fost una care să se lungească mult, cel puțin pentru noi. Au fost acordate diplomele pentru toate categoriile de concursuri.

Duminică, adunare generală de astă dată Corsa și apoi un lungggg drum până la Oradea. Când mă gândesc acum, în retrospectivă îmi dau seama că e plăcut să te întâlnești o dată pe an cu oamenii care fac speologie, adică cu speologi și cred că ar fi și mai plăcut dacă ne-am arăta un pic mai multă disponibilitate pentru astfel de activități care ne răpesc atât de mult....adică un weekend pe an. Poate e cazul să ne întrebăm: oare vrem să facem sau nu parte dintre comunitate speologică?

Cristina

Avenul Pașcalău

Perioada 25-26.08.2012

Participanți: Alin, Cristina, Dani, Maria, Peter, Raluca, Titi

Pentru că în expediţie nu treceau două zile în care să nu-l pomenim pe Paşcalău Traian şi pentru că Ralu şi cu mine rămăsesem datoare cu o tură în respectivul aven hotărâm pe weekend să mergem în zonă. Dat Congresului de speologie care se apropie vertiginos (vrem să prezentăm Pașcalăul sub formă de hartă și video) mai trebuie să tragem nişte cadre plus de luat ceva măsurători pentru terminarea cartografierii peşterii (sperăm totuşi să mai găsim ceva şi pe viitor :D) Este avenul nostru în care s-a investit mult suflet, timp și muncă de la mulți oameni).

Din cauză că noi venim dinspre Beiuș ne dăm întâlnire la aven la ora 9. Suntem șapte oameni care vom intra în cavitate.

 

Ralu și Dani vor echipa și cartografia un puț identificat în ultima tură de către Dani și Tudor. Destul de interesant de altfel, puțul merge paralel cu o bucată de galerie verticală, pe unde parcurgem noi galeria principală. Trebuie echipată coborârea deci îşi iau cu ei şi mașina de găurit care nu are o greutate nu foarte mare (Dewaltul nostru light :D).

Eu mi-am adus tot echipametul foto cu mine, pentru a mai face cadre care să le folosesc la montajul cu avenul în cauză.

Fiecare pare să aibă câte un scop, deși destănuit doar mai târziu :D. Maria e dornică de TSA (și-a găsit avenul la fix – cred că e prima persoană care pune piciorul aici pentru tehnica de coardă :D).

Peter, are probleme cu spațiile mai înguste, data trecută a fost doar până la adâncimea de -100m, la vechiul terminus, iar acum și-a propus să coboare mai jos. Alin și Titi ajung să fie echipa mea foto până la urmă.

Până Ralu repetă cu Maria un pic despre tehnica de parcurgere a verticalelor (Maria e căţărătoare, dar îi place și ideea de speologie), eu mai povestesc cu Alin despre primul puţ ce trebuie echipat (restul e echipare fixă). Ia la el amaraje. Între timp apare Costel (aşa cred că îl cheamă), vecinul avenului care de fiecare dată când apărem își face şi el simţită prezenţa. Iar îmi zice că am gură mare, că m-a auzit de acasă :D. Ține să-i facem poze la cules de prune aşa că Dani, până intrăm în aven îi face pe plac.

Alin îmi dă liber şi că intru în sfârșit în aven, la răcoare. La baza primului puț (15 m) văd „șarpele” care l-a speriat pe Dan data trecută – Am aflat de fapt acasă după ce Ralu s-a documentat că era o năpârcă, o specie de șopârlă fără picioare care seamănă cu un șarpe. Încerc să surprind animalul într-o poză până vin colegii.

Ne regrupăm prima echipă și coborâm pe probușiri. N-am mai fost aici din primăvară, de la tabără. Îmi era dor de avenul ăsta sportiv. Îmi place că te pune să-ți coordonezi fiecare mișcare, ai multe locuri de descățărare destul de expuse, dar interesante de altfel. Încerc să-mi creez în minte cadrele pentru când ne întoarcem. În sala mare, de după prăbușiri identific puțul unde vin Ralu și Dani. Mmmm, ce-aș rămâne și eu aici :D, dar am treabă.

Nu-mi vine să cred ce uscat e avenul. Altă dată până aici deja simțeam umezeală la piele (poate o fi de vină și salopeta, care e cammm desfigurată :D). Urmează succesiunea de puțuri și apoi strâmtoarea de la -100m. Aici e vechiul terminus. Pe săritorile de mai sus, abia că se prelingea apă. Dacă stau și încerc să vizualizez traseul în minte, cred că pot să parcurg tot avenul, știind fiecare obstacol. Sper din suflet să putem trece în viitorul apropiat mai departe de ultimul terminus și să nu trebuiască să renunțăm la Pașcalău :(.

Stau dincolo de respectiva strâmtoare să-l aștept pe Peter, poate are nevoie de mine. Trece cu ușurință, așa că după primul puț găsit de noi (de aprox 15m – fiind cred și cea mai frumoasă zonă din tot avenul, cu niște scurgeri parietale) intrăm în meadru. E zona care o parcurg câteodată cel mai greu, fiind cu banană. Parcă toate se agață tot timpul.

Alin îmi spune că Peter s-a întors la una din strâmtorile de pe meadru. Știu că va fi oricum mulțumit de tură, pentru că și-a depășit ultimul terminus. Alin are și el o problemă la o gâtuire, dar îi zic să insiste, în poziție bună sigurr trece. La întoarce își poate dă TSA-ul jos dacă vrea să-i fie mai ușor. Titi și-a însușit una din banane și tot avenul nu l-a mai putut nimeni dezlipi de ea. Maria fluieră pe meadru, așa că suntem toți bine.

Ajung în cap de puț, încep să echipez (coarda e lăsată acolo, doar fracționarea de mai jos de capul de puț o desfacem, să nu se deterioreze coardă, curgând apă pe ea). N-am mai văzut puțul ăsta atât de uscat niciodată. Uauuu, incredibil.

La baza puțului ( cam 28m, circular, curat și frumosss :D) ne organizăm pe bază de rapid, știu că Peter nu are mâncare la el (are folie la el în schimb). Stabilesc cu Titi și Maria pozițiile pentru poză, ne înțelegem cam greu așa că nu iese cine știe ce. Maria are probleme cu folosirea blițului :(. Ralu, Adina unde sunteți ???? :(

Coechipierii mei o iau rând pe rând în față, mă simt cam abandonată de echipa mea foto. Până la urmă reușesc să trec în fața lor și gata! Nu mai trece nimeni! :D Stop cadru!!!!, doar de asta am venit! Peter se implică și el, acum că știe că a trecut de strâmtoarea de jos, buna dispoziție revine. E greu de înțeles, dar îmi place avenul ăsta la nebunie. O ținem din cadru în cadru până ajungem la Dani și Ralu care tocmai urcau și ei puțul cartografiat. Se pare că zona fusese deja explorată, de cei de la CSA, împreună cu restul avenului în anii '70, deoarece colegii mei au găsit o urmă de cizmă. Nu apare însă pe vechea hartă.

Ținem o scurtă sesiune foto și la intrarea avenului, apoi ne îndreptăm spre tabără unde ne regrupăm cu Bogdan și Raul. Ne așteaptă cu foc și muzică. Raul cântă tare fain așa că sărbătorim ziua lui Titi în stil mare.

Duminică dimineața ne cam lungim la o poveste și la spălat de echipament, așa că pe majoritatea nu-i mai trag sufletul către Munău. Sincer în fiecare a doua zi după o tură în Pașcalău mă și întreb de ce ne tot facem planuri post-Pașcalău. Nu ne iese niciodată mișcarea.

Ne mobilizăm totuși să căutăm un aven (avenul dintre Glimee), găsit de Dani în cartea Carstul din Pădurea Craiului. Bogdan și Raul se îndreaptă spre tren. Raluca, Maria și Bogdan2 merg la o tură de vizită în Peștera Țigăniște, Peștera Huda lui Lae și P. De la Întorsuri. E prima tură a lui Bogdan2 la club și mai exact primele peșteri neturistice vizitate. Sunt curioasă ce va povesti joi la club, dacă i-a plăcut.

Noi ne-am învârtit toată ziua în zona vârfului Glimeaia. Nu pot să zic că am găsit avenul din prima :D, dar măcar ne-am plimbat. Spre seară când ne pierdusem orice chef, un dămișean ne-a arătat guffru-ul (vorba lui Ștefan) cu o intrare care avea lățimea de max 70 cm. Ulterior am aflat că fusese Potyi în el, dar sincer m-a impresionat ce poziționare bună are, raportat la poziționarea avenului Pașcalău, ponorului Munău și a peșterii Toaia. Clar grand sistem așteaptă să fie descoperit de speologi. Cam greu, ce-i adevărat :D

Cristina