sâmbătă, 14 iulie 2012

Oameni, locuri - Expediția Mramornaya Stena

Perioada 10 iulie 2012
Locație: Librăria Cartea de Nisip - Timișoara

În cadrul proiectului Expediției Mramornaya Stena 6400m, am fost invitați la Timișoara la un eveniment organizat de Librăria Cartea de Nisip - cafeneaua.

De ce ne-au chemat pe noi poate vă întrebați, de fapt asta m-am întrebat și eu. Pentru că vroiau un eveniment în care să fie implicați oameni, iubitori de natură și călătorie. Chiar gazda noastră Adrian Munteanu, iubitor de călătorie și scriitor am înțeles că a pornit într-o aventură, de cunoaștere a Europei și poate chiar de cunoaștere pe sine pentru o perioadă de 4 luni.
Au ajuns la noi, printr-o cunoștință de-a lui Mihai care știa de fostele noastre expediții și mai ales de cea care urmează în viitorul apropiat.

Plecăm din Oradea cu un microbuz la ora 14,30 și încercăm să ne dăm seama, eu și Raluca în ce va consta acest eveniment. Mihai a pregătit și montajul Expediției Ararat din 2009, dar gazdele noastre vor mai mult de la noi, informații prin viu grai și nu neaparat o vizionare a unui montaj.


Ne recuperează Mihai de la gară și hotărâm toți împreună să nu ne mai facem planuri și să lăsăm discuția să evolueze de la sine. Ajungem la Librărie, coborâm la subsolul unei clădiri vechi foarte frumos amenajat, unde își are locația cafeneau librăriei. Mi se pare o idee foarte faină să poți coborâ aici cu o carte și să citești la o cafea.

Facem cunoștință cu Bogdan Munteanu, gazda noastră, montăm repede proiectorul și pornim o discuție premergătoare evenimentului. Începe să apară lume. Ne așezăm la masa destinată nouă și Bogdan începe discuția de pe o poziție nu de moderator ci ca simplă persoană curioasă, proaspăt cunoscută la o cafea.


Mi-a făcut mare plăcere să particip la această discuție, nici pe departe nu a fost interviul tradițional cu care suntem obișnuiți. A trebuit să răspundem la niște întrebări, pe baza cărora practic se dezvoltau subiecte. Publicul, foarte interesat, cu un mare feedback din partea lor a făcut ca atmosfera să fie mai degrabă asemănătoare unei întâlniri de prieteni.


Pe fundal, a fost pornită la un moment dat și proiecția  Ararat 2009.
Direcțiile majore dezvoltate au fost
- Expediția Ararat 2009, întâmplări neobișnuite, impresii despre Turcia și oamenii locului
- motivația noastră pentru speologie și alpinism
- Expediția Mramornaya Stena, motivația alegerii vârfului, echipament, informații despre ascensiune

- locuri preferate din țara noastră
- implicație și repercusiuni în viața noastră cotidiană provocate de sportul care îl facem


- așteptări de la expediția Mramornaya Stena
- inevitabilul subiect ce implică partea financiară, sponsori, obținerea sponsorizărilor
- planuri pe termen lung, din punct de vedere al expedițiilor

Toatea acestea s-au desfășurat pe durata a aproape o oră și jumătate. A trecut mai repede decât aș fi crezut. 
Sper că am reușit să redăm un crâmpei din motivația noastră pentru mersul la munte, poate să și dăm un imbold unor alți oameni de a încerca să guste din tot ceea ce îți poate oferi muntele și natura în general. 

Poate am reușit să deschidem o portiță în sufletul cuiva, așa cum și alții au reușit să deschidă în sufletul nostru. 
Cred ca numai prin implicare, voluntariat, inițiative de promovare a sporturilor montane, a naturii vom reuși să ne schimbăm ca și nație, să evoluăm. Om cu om.


Am cunoscut aici niște persoane deosebite care mă fac mândră că încă am rămas în România, chiar dacă calea nu este una dintre cele mai ușoare.
Unii pot crede că sunt idealistă, poate, nu zic nu dar un lucru știu sigur, că schimbarea începe cu tine, cu mine, cu fiecare dintre noi.

Scuze dacă m-am lăsat dusă de filozofie, dar evenimentul de la Timișoara, chiar l-am simțit aproape de sufletul meu și le mulțumesc încă o dată celor care ne-au lansat invitația și îi îndemn pe toți cei care locuiesc în Timișoara și au șansa să mai participe la acest șir de discuții care se vor desfășura săptămânal probabil la Librăria Cartea de Nisip.
Le mulțumesc și celor din public, care au venit să ne asculte, să ne vădă și să poarte o discuție cu noi. Le mulțumim și partenerilor noștri pentru Expediția Mramornaya Stena - Radio România Actualități pentru prezența la eveniment.
Cristina


Ponorul Munău - Peștera cu Cristale din Mina Farcu


Zona: Roșia – Damiș
Perioadă 08.07.2012
Participanți: Anca, Cristina, Marius, Radu, Szolty
Scop: decolmatare la Ponorul Munău


După atâtea ture, cel puțin pentru mine, care nu implicau speologia am simțit că ar fi cazul și pentru o tură speo. Inițial mă gândisem la Pașcalău, până la urmă am ajuns însă la decolmatare la Ponorul Munău. N-am mai fost din luna mai, de la tabără.

Organizăm o tură de o zi, suntem destul de relaxați, oprim în drum spre Damiș și pe la Ponorul Jurcani. Ultima dată tot la tabără am fost, încercând să eliberăm calea activului și apoi accesul spre galeria unde se explorează momentan.

Jurcani: partea proastă a unei ierni atât de pline și o primăvară pe tot atât de capricioasă a făcut ca unul din activele sistemului Roșia să obtureze prima dată, galeria pe unde se scurgea activul peșterii, deturnând tot cursul de apă spre galeria pe unde ne facem noi veacul, ajungând în final să colmateze accesul și la aceasta. N-ar fi o problema decolmatarea acesteia, dar, pe termen lung nu e prea plăcut de fiecare când mergi la acest obiectiv să te trezești cu galeria obturată. Rămâne însă un subiect deschis.


Ponorul Munău. Deși ne orientăm spre ponor cu o reținere, din cauza proprietarului pământului care trebuie să-l traversăm pentru a ajunge la obiectiv până la urmă tot merge bine, cel puțin până la peșteră. Ne echipăm destul de repede, trec prima strâmtoarea și nu-mi vine să cred ce văd: tot ce-am lucrat ultimele două dăți apa a dus înapoi în strâmtoare. Offff. 


Nu pare a fi anul nostru... Așa descurajată sunt că-i spun Ancuței, ca prim impuls să nu mai intre. Până la urmă trece toată lumea, măcar să vadă ce e dincolo de strâmtoare.

Din fericire niciunul dintre coechipierii mei nu mai fuseseră aici și nu erau la fel de dezamăgiți ca și mine. Mă las agrenată în verva lor de a începe lucrul și sistematic scotem tot ce a băgat apa înapoi. Adoptăm acum o altă metodă, tot materialul îl punem în saci de rafie, primiți de la familia mea. 


Speologia românească le va rămâne veșnic îndatorată, dacă reușim să intrăm în grand sistem pe aici. Începe Zsolt să sape în cel mai de jos punct, Radu, eu și Anca tragem banana, special cusută pentru ture de lucru și Marius depozitează materialul scos în saci. Interesantă activitate :D. Mai facem schimb de locuri, îl înlocuisc pe Zsolt după ce eliberează o cantitate semnificativă de material. În principal trebuie scos bolovani de mici și mari dimensiuni și uneori nisip. Un monstru de bolovan ne pune probleme destul de mari dar până la urmă îl cucerim.

Sac cu sac, bolovan cu bolovan, îmi dau seama când ies de jos, din groapa tocmai recreată că am reușit să mergem pe o direcție mult mai bună decât înainte. Foarte posibil ca apa să fi reconfigurat un pic galeria, pentru că acuma se vede tavanul fisurii pe care merge toată galeria. Direcția este mai mult decât evidentă și de lucru nu chiar atât de mult. Chiar dacă vor mei veni viituri, digul tocmai construit de noi va ajuta să nu mai intre material la punctul de lucru.

După câteva ore de lucru, se termină sacii, mai depozităm ceva și în spatele lor, mai ales bolovani mari și hotărâm să ieșim. Clar nu mai venim aici fără saci.

                                                                             Porțiune din galeria de mină

Hotărâm să mergem să vizităm proaspăta amenajată Peștera cu Cristale din mina Farcu. Am participat la proiectarea amenajării și sunt curioasă să văd cum a ieșit. Mai oprim la o înghețătă în Damiș la tradiționalul local și ne îndreptăm spre Roșia.


Brijan ne va fi ghid. Părerea mea personală că amenajarea a ieșit foarte bine, au lucrat foarte curat și profesionist. Peștera merită vizitată, costul este de 15 lei. Accesul se face printr-o galerie de mină, unde într-o galerie a fost amenajat și un mic muzeu minier. 

                                                       Turiști în Peștera cu Cristale din Mina Farcu :D

Clar această peșteră poate deveni un puternic punct turistic care să schimbe economia locală.


Din fericire peisajul zonei este încă nealterat de tot felul de monștrii de beton, doar primăria printr-o atitudine fermă poate reuși să stopeze inițiative de construcție care pot să distrugă exact pentru ce vin turiștii momentan la Roșia.

Zona de acces în galeria de Mină care duce la Peștera cu cristale

Pentru că n-a fost o zi lungă și ajung devreme acasă la Beiuș, unde voi rămâne până la dimineață hotărăsc să închei ziua printr-o plimbare cu bestia neagră - Blacky pe valea Nimăieștilor.

marți, 3 iulie 2012

Climbing Retezat


 "FREEDOM" NOT JUST ANOTHER WORD, BUT A WAY OF LIFE
Cam asta simți într-un traseu de alpinism, pe un perete care pare de neurcat, legat de realitate doar prin coarda, la capătul căreia se găsește un alt nostalgic care caută același lucru ca și tine, libertatea.

Perioada 30.06-01.07.2012
Participanți: Alex, Andrei, Cami, Cristina, Gabi, Marius, Radu
Zona: M-ții Retezat
Weekendul trecut dat condițiilor meteo a căzut tura de cățărat în Făgăraș. Pe sfârșitul acesta de săptămână se anunță vreme bună în Retezat. Clar, mergem!
Rămânem din Oradea doar Andrei, Marius și cu mine, dar suntem hotărâți să mergem. Ne vom întâlni cu restul echipei din Cluj, la perete, la traseele de cățărat.
Marius o ia din loc, din Oradea la 4,30 dimineața, mă recuperează pe mine de la Beiuș și ne continuăm drumul. Vom merge pe drumul forestier, prin localitatea Râu de mori, până în Poiana Pelegii. Este un pic mai lung, decât pe la Cârnic, dar hotărâm că pentru eficiență este traseul optim. Vom avea timp în perete să arătăm ce putem. Facem un mic popas la Lacul Gura Apei. Frumoase culori.
Ajungem la Bucura în jur de ora 12, ne lăsăm lucrurile la Radu în cort :D, noi am venit fără, și o luăm spre curmătura Bucurii. 
 
Coborâm spre direcția lacului Pietrele și traversăm spre peretele Bucura II. 


                       Radu și Alex în traseul Creasta Vulturilor - înainte de traverseul din lungimea 3

Îi vedem pe băieți în traseul Creasta Vulturilor. Impresionant. E deja destul de târziu când intrăm în traseul.
                                                                                                         Bucura II
 
Vom merge cap schimbat. Nu am multă experiență cu semicorzile, doar în cheile Aiudului am mai mers cap cu ele. Sper să mă descurc :D. Îl las pe Marius primul, de obicei până îmi intru în ritm parcă sunt împiedicată în perete :D
                                                                                                   Foto- Radu
                 Echipament la noi avem 2 semicorzi de 50m, 15 bucle expres, bucle de chingă și vreo șase frienduri de diferite mărimi. Traseul are 5 sau 6 lungimi de coardă și e cotat 3B/V+. Este cel mai din dreapta traseu din peretele Bucura II, intrarea se găsește deasupra unui pâlc de jnepeni, pe un mic platou.
Prima lungime merge deci Marius cap, ajunge la regrupare dar hotărăște să continue, în intenția de a lega primele două lungimi. Îl piui când coarda e pe sfârșite, a ajuns la fix. Urc și eu, pare destul de ușor, e chiar fain. Traseul e echipat integral pe pitoane.

Urmez eu la aparat. Traseul o ia la dreapta printr-un traverseu, pe o față căzută dar bine asigurată. Urmează apoi un pasaj mai vertical, unde îl văzusem pe Alex din Curmătură. O porțiune mai ușoară te scoate apoi lângă o regrupare. Îl filez pe Marius și admir peisajul. N-aș vrea să fiu în altă parte pentru nimic în lume.

Lungimea 4 merge repede, Marius mai pune vreo două frienduri, nu e greu traseul, doar spectaculos. Urmez eu. Marius mă instruiește, scurt și la obiect cum să plasez friendurile în caz că va fi nevoie de asigurări în plus față de ce voi găsi.

În lungimea 5, merg cap, găsesc doar 1-2 pitoane, mai pun un friend (primul din viața mea!!!!!!!), nu simt nevoia de mai mult și ajung la regrupare.


Hotărâm să mergem de aici concomitent. Îi vedem pe Radu și Alex care au intrat și în traseul 25 octombrie, Alex nemaifiind în el. 


Sus, în creastă îi așteptăm. Nue cald deloc, comparativ cu temperaturile din oraș. Îmi iau geaca de vânt. Vin și băieții și o luăm către Bucura, la corturi. 
                                                                            La ieșire din traseul- Marius
Gătim, vin și fetele din traseu, Andrei, reîntregim gașca și nu ne întindem prea mult. Dimineața avem planuri. Întindem sacii de dormit, în spatele unui perete de pietre, va prinde bine pt vânt.
                                                                         Dormitorul nostru -Foto -Alex
Bineînțeles nu reușim să ne trezim mai repede de 7.30, așa că nu plecăm la perete până în jur de 9,15. Tot speologi rămânem ;D. Hotărâm să mergem la traseu, printr-un vâlcel înierbat de sub Curmătura Bucurii, așa evităm traverseul pe bolovăniș. Pare mai rapid așa. 
                                                                                                  Foto - Radu
Găsim intrarea în traseu. Alex merge cap. Trebuie avut grijă la bolovani.

                                                       Lungimea II - Traseul Furcile, Foto -Alex
Facem douar primele două lungimi și ne retragem, ne dăm seama că nu ne vom încadra în timp, la ora 14,30 cel târziu trebuia să fim la corturi, să coborâm, până la Oradea avem un drum de șase ore cu drumul în lucru...
                                                                 Rapel din regruparea II, Foto- Alex
                                                   Savurând peisajul -regruparea II, Foto- Alex

Ne pare bine însă că am găsit intrarea în traseu. Mai revenim să ne luăm revanșa .... poate mai în iarnă :D
                                                                           Echipa pentru Traseul Furcile

Ajungem abia în jurul orei 15 în Poiana Pelegii, după o ploaie bună care ne-a prins pe traseu.
                                                                                                       Noi toți
Cristina