luni, 30 ianuarie 2012

Schi de tură la Vlădeasa

Perioada 27-29.01.2012
Participanți Alin, Anca, Cristina, Marius
Zona: M-ții Vlădeasa

N-am mai fost la Vlădeasa de acum 2 ierni. Ne-am organizat deci, știind că va fi vreme bună și zăpadă din belșug pentru o tură. Deoarece mulți colegi aveau probleme am rămas doar patru persoane pentru tură. A fost parcă un pic ciudat, noi care mergem de obicei cu alai mare.
Marius a vorbit cu colegii de la Salvamont Vlădeasa care ne-au lăsat să înnoptăm la refugiul Salvamont din apropierea cascadei Răchițele. Le mulțumim pentru amabilitate.

Pornim de vineri seara din Oradea, ajungem cu bine, suntem plăcut impresionați de condițiile care le găsim la refugiu, dăm drumul la foc și la povești. Nu ne lungim mult, la dimineață vrem să ne îndreptăm către creastă.

Sâmbătă dimineața o luăm pe urmele unor montaniarzi mai matinali decât noi pe care îi ajungem pe drum. Trecem noi la făcut de urme. E plăcut să depui efort când este rece. Mă simt ca și o locomotivă cu aburi. Peisajul e fantastic și o liniște deplină. 

Probabil de aceea îmi place mai mult iarna decât vara. Să calci pe zăpada proaspăt căzută, să cauți panta perfectă, să desenezi cu schiurile prin zăpadă. Mirific. Ne apropiem de Pietrele Albe. Am mai fost în zonă la schi, dar folosind un alt drum, pe la Cabana Vlădeasa. Dăm de drumul forestier care ne scoate sub panta pe care mai schiasem cu Atti și Maria acum doi ani.

O tăiem drept în sus, din nefericire pentru Alin care nu avea înlțătoare la schiurile de tură. Ne vin pe urme niște clujeni care sunt fără schiuri. Nu-i invidiez. La fiecare pas se afundă vreo 40 cm. Ne îndreptăm către vârful Vlădeasa, Ancuța nu mai fusese și vrem să remediem problema. 


Ne-a luat cam 4 ore să ajungem aici cu făcut de urme cu tot și ședințe foto. Chiar sub creastă panta e mai abruptă, apoi accesibilă. Fac primele viraje după care mă împrăștii chiar sub privirile urmăritorilor noștri. Mă ridic repede și le zic că Doar cine nu schiază nu cade :D. 

Un pic umedă zăpada, dar per ansamblu experiența e aproape de perfecțiune. Când urcasem noi nici o urmă nu era pe tot versantul. Nu ne dăm decât o tură, pauză de masă și ne îndreptăm spre cabana. Dacă azi am bâjbâit să ajungem aici și am pierdut destul de mult timp mâine nu se mai repetă situația. Se lasă un frig destul de aspru. Pe când ajungem la cabană cred că se apropia deja de -10 gr.






O noapte incredibil de rece...afară, dar noi suntem înăuntru. Parcă mă bucur un pic că n-am venit cu cortul. Eram obosită de când pornisem din Oradea, dacă mai și dormeam la cort cred că mergeam târâș acasă. Așa reușim măcar să ne odihnim.

Duminică ne mobilizăm mai repede, facem 2,30 ore până în creastă. Mai avem 3 colegi. Când urcăm panta schiabilă (pârtia cum i-am zis noi) mă sperii de unul dintre ei tupit după un brad. Mai urc un pic și cu vreo 30 m sub muchia crestei mă izbește un vânt, că abia mă țin pe picioare.

Mă uit în jur și văd pe unul din cei trei băieți într-o groapă la baza unui brad. Mi se pare o idee bună să merg acolo pentru a-mi da pieile de focă jos de pe schiuri, altă posibilitate nu văd. Se uită un pic mirat la mine când îmi fac apariția lângă el pe furtuna aceea și-l întreb dacă primește cu colinda.

Îl văd pe Marius, apoi pe Alin îi direcționez pe amândoi înspre bradul salvator. Incredibil ce tare suflă vântul. Mă gândesc în momentele acelea cum va fi la 6400m ? mă pune un pic pe gânduri, a prins bine ca și experiență.

Deși ieri crezusem că a fost perfect se pare că tot timpul se poate mai bine. Când ieșim din zona cu vânt puternic ne regrupăm și ne dăm drumul. E incredibil. Dăm două ture. Ne îndreptăm apoi spre cabană, nu vrem să pornim foarte târziu, nu știm cum va fi drumul.

Oricât aș încerca să explic în cuvinte sentimentul de libertate care îl simți când îți dai drumul la schi pe o pantă virgină nu cred că voi reuși, așa că prefer să vă îndemn să încercați pe propria piele :D
Cristina
                                                                Raiul :D

duminică, 22 ianuarie 2012

Schi de tura - Stana de Vale- Vf Poieni

Perioada 22.01.2012
Zona : Stâna de Vale/ M-ții Bihorului
Participanți: Ancuța, Cristina, Marius, Tadi și Csabi

Puteam să ies doar o zi în weekend, mă sfătuiesc cu colegii, majoritatea vor pe două zile. Îi găsesc însă disponibili pe Marius, Ancuța, Tadi și Csabi. Optăm pentru zona Stâna de Vale în ideea că nu va fi atât de aglomerat ca și la Vârtop, plus e mai aproape un pic.

Sâmbătă noaptea începe să ningă și duminică dimineața cu emoții mă uit pe geam, în curte la Beiuș, văd mmmultă zăpadă și încă ninge în continuare. Vorbesc cu colegii de tură, sunt hotărâți să vină. Doar n-oi da eu înapoi????

Pe drumul de Stână însă drumarii par să aibă propriile probleme, încep să nu mai fiu atât de sigură că vom schia azi. După mmmulte ore pe drum în jur de 12, 30 suntem la Gaudeamus.

Coborâm pe schiuri în stațiune, planul este să urcăm pe Poieni. Vremea nu pare să țină cu noi dar încercăm. Ancuța rămâne pe pârtie, Tadi și Csabi se întorc din apropierea drumului forestier, rămân cu Marius.

Mai povestim de expediție și ajungem în zona alpină. Mergem intuitiv, nu vedem mai mult de câțiva metri în fața noastră dar direcția e bună. Ajungem chiar sub vârf când ne dăm seama că începe să bată vântul și acoperă urmele lăsate de noi.

Nu vrem aventuri fără rost așa că ne întorceam. Coborâm pe traseu. Prima dată când am coborât pe aici mi s-a părut extremmm de abrupt, acum parcă nici nu-mi vine să fac viraje. Ciudat cum ni se schimbă perspectiva asupra lucrurilor. Mai dăm o tură în stațiune pe pârtie (dacă mai poți să-i zici așa) și ne îndreptăm spre casă.
 
O zi drăguță (nici nu putea fi altfel când ai schiurile în picioare și hălăuiești pe coclauri :D)
Cristina

vineri, 13 ianuarie 2012

Schi de pârtie la Vârtop

Perioada 07.01.2012
Particioanți: Bogdan, Cristina, Greti, Timi și acolo ne-am mai întâlnit bineînțeles cu o gașcă mare: Marius, Ralu, Potyi, Iris, Mircea, Luci

N-a fost o zi spectaculoasă dar am profitat din plin de cele două pârtii din zona Vârtop, Arieșeni care erau într-o formă destul de bună. Lume multă.
Am ajuns în jur de 10, 30 și în afară de o mică, mică pauză de masă ne-am petrecut toată ziua pe pârtie.
                                                            Miță îm acțiune
                                                                         -II-
                                                           Pârtia Piatra Grăitoare
                                                          Marius care trece ca fulgerul

N-am făcut foarte multe poze, abia când am început am și constat că se termină bateria :D. Am fost un pic nepregătită :D
Cristina

joi, 5 ianuarie 2012

Revelion Roșia

Veșnica dilemă de revelion: zăpadă sau peșteră?.. Am optat până la urmă pentru peșteră....doar suntem speologi.

Participanți: Adina, Alex, Alin, Ancuța, Bimbi, Briju, Cami, Cristina, Dani, Daniel(mineru) Maky, Moni, Potyi, Ralu, Ștefi, Tinu, Tudorică (membri CS Cristal și Speodava) plus vecinii noștri Andrada, Alina, Andreea, Angi, Dan, Dorin, Raluca, Țupi

Zona: Roșia- Cătunul Runcuri
Perioada: 30.12.11-02.01.12

Unii mai harnici decât alții s-au prezentat la tabăra de baza de la Runcuri încă de joi.
Vineri Alex, Bimbi și Tudorică au făcut o tură de reechipare și vizită în peștera Ciur Ponor. Ne-am reunit vineri seara cu toții la Casa Măriuța pe ritmuri de Michael Jackson :D (datorită lui Tudorică)

Sâmbătă: o echipă am mers la Ponorul Fiului pentru continuarea lucrărilor de decolmatare. Echipa a fost formată din Adina, Alex, Cristina, Dani și Daniel. S-a mai evacuat cam 1,3ml de umplutură și ne-am oprit la strâmtoarea pe care o văzuserăm de dățile trecute. 

Am încercat să o horțăm dar ne-am dat seama că este nevoie de o altă tură, în peștera aceasta se pare că fiecare minut care trece peste patru ore îl simți în fiecare mădular. 

Deoarece curentul intră în peștera (și afară este frig) face nu prea plăcută o ședere mai lungă aici. Deși pentru mâine optaserăm pentru peștera Ciur Ponor gustul explorării ne face să ne răzgândim și să venim și mâine tot aici. Plus...mai convingem și pe alții :D. 

De la peștară mergem la colinda la Țupi, Dorin și dan pentru a le da vești despre explorarea ce ne așteaptă mâine. Și pentru că suntem speologi la ușa am întrebat nu dacă primesc cu colinda ci dacă primesc cu Cristodava :D

Cealaltă echipă se îndreaptă spre peștera Meziad, într-o tură de vizită. Echipă formată din Alin, Cami, Maky, Moni, Tudorică. Alin constată amplasarea unor săli pe care le-am căutat noi când am fost cu Mircea într-o tură foto.

Revelionul a trecu repede și destul de pașnic, am avut o vizită și din partea unor timișoreni care erau cazați la casa Florian.

Și pentru ca azi (duminică) e o nouă zi de peștereală nu ne-am întins foarte mult cu lenevitul, la ora 12 porneam deja la peșteră. A mai fost nevoie de vreo 3 ore bune de derocare până am încercat să forțăm strâmtoarea. Ca să o înțelegeți mai bine are cam 1,70m mungime și cam 25 lățime, variază bineînțeles. 

Ciudat sentiment. Simți că încapi (nu chiar la limită), te împingi ca o râmă, înaintezi 5 cm, te gândești dacă poziția va fi bună și la întoarcere (întoarecerea e foarte importanta, apropo!!!) și înaintezi. Treci de punctul critic (întotdeauna există unul, când de multe ori simți presiune pe cutia toracică, te gândești că nu e bine să te încorzi prea tare) și până la urmă....treci!!!!!....de cele mai multe ori :D. 
                                                      Adina trecând prin vechiul terminus
Un amalgam de sentimente, iar când ești dincolo, nu știi ce să faci, să te uiți cât mai repede ce e în jurul tău, să le spui colegilor, care stau curioși dincolo de strâmtoare. De multe ori n-ai vești bune, dar azi nu a fost una din acele zile. 
                                                                 Sala nou descoperită
Mă uit, uauuuu, o sală cam de 4m/5m cu o înălțime care variază și până la 10m. 
                                                            Și continuarea....
Este de fapt o intersecție de hornuri aici, afluenți care vin de la suprafață. Vine și Adina. Continuarea însă se găsește pe aceeași fisură geologică pe care este și galeria pe care am trecut noi. 
                                                          Adina în nou terminus
Nu pare foarte strâmt, Adina încearcă să forțeze, mai trebuie ajustată un pic. Eu am o tragere la inimă să o văd acolo, deasupra continuarii se găsește un pod natural de argilă care ar fi bine să nu se surpe când e cineva sub el. Va trebui să-l prăbușim chiar noi, preventiv.
Marele sistem încă nu s-a dezvăluit, nici nu ne așteptam la asta, dar pas cu pas....sperăm.

Luni, în mod organizat, alții mai devreme alții mai târziu ne îndreptăm spre casele noastre. Gata cu vacanța.
La Mulți Ani și la câți mai mulți km de peșteră explorați și cartați!!!!!!
Cristina