Seria de proiecții în școli - Mramornaya Stena - promovarea alpinismului în instituțiile de învățământ din orașul Beiuș/ Bihor

Perioada: 28-29.11.2012
Participanți: Raluca și Cristina + elevi a celor patru școli generale și licee din orașul Beiuș
Scop: Prezentarea Expediției Mramornaya Stena - promovarea alpinismului și a sporturilor montane în rândul elevilor din Beiuș

Motivație: în aprilie cu ocazia săptămânii Școala Altfel am fost invitată la una din Școlile Generale din Oradea să țin o prezentare despre speologie la elevi de clasele V-VIII. Feed- backul obținut atunci de la acești copii m-a impresionat destul de mult. Mă tot gândeam ... dacă cineva ar fi făcut o prezentare când eram oare mai mică și începeam să merg la munte mai devreme ...oare cum ar fi fost?

Și când zic asta îi am în minte pe câțiva membri de la Cristal care sunt, sau au fost în momentul venirii la club sub 16 ani.

Mi-am pus apoi problema, eu sunt totuși de loc din Beiuș. Nu pot să zic că am încercat până acum să dau ceva înapoi acestui oraș din câte am primit. 

În alți ani, după expedițiile anterioare am încercat să organizăm evenimente orășenești, deschise publicului beiușean să ne prezentăm expedițiile. Acum însă, după Mramornaya am simțit că poate ar fi mai bine ca aceste prezentări, ce vroiam să le organizez la Beiuș să le ținem în școli, tinerii de azi poate vor fi alpiniștii de mâine. Câteodată ( și asta am simțit pe proprie experiență e nevoie doar de niște fotografii, o vorbă sau o poveste astfel încât să deschizi unui copil/tânăr o fereastră sau un gând despre natură/munte și alte activități care ajung poate mai greu la copiii din orașele mai mici ale României)

Am vrut (și asta chiar am încercat să evidențiem la toate prezentările) să arătăm că orice ai face, e bine să o faci din suflet, cu dăruire astfel încât să o faci bine: fie că  e o expediție, un concurs, scoală.

În demersul care îl prezint am avut susținerea totală a tatălui meu, Viorel Ianc, președintele Asociației Avram Iancu Beiuș care, având membri în organizația sa profesori i-a fost mai ușor să contacteze școlile și să găsească colaboratori (profesori) dispuși să se implice pentru fiecare școală.

Proiecțiile le-am ținut:

Miercuri 28.11.12 la ora 10 - Liceul Nicolae Bolcaș și ora 12 Liceul Tehnic Ioan Ciordaș

Joi 29.11.2012 ora 10 - Școala Gimnazială Nicolae Popoviciu și ora 12 Liceul Samuil Vulcan

O să încerc să descriu în câteva cuvinte fiecare proiecție

Liceul Nicolae Bolcaș: ne trezim la ora 10 cu o invazie de elevi, 5 clase deci cam 100 și ceva de copii. Toți în sala de mese unde era organizat panoul de proiecție. D-na director și tatăl meu încearcă să ne facă o introducere. Mulți copii se uită la noi cu ochi mari, am senzația că trebuie să fim cât mai explicite despre ce înseamnă alpinismul, distanța care am parcurs-o pentru a ne atinge scopul, echipamente, locație.

Mă surprind în mod pozitiv cu aviditatea lor referitoare la ceea ce le prezentăm. Mă gândeam că un număr așa mare de elevi ...sigur va fi greu să-i implici pe toți și să le captezi atenția tuturora astfel încât să nu se lase cu gălăgie.

Hotărăsc cu Raluca că vom da drumul la montajul făcut pentru respectivul eveniment și pe tot parcursul acestuia încercăm să aducem complectări.

ora 12 Liceul Tehnic Ioan Ciordaș - este școala unde am făcut studiile V-XII. Deci am o slăbiciune. Mă bucur că poate pot să le arat acestor copii altceva decât văd în mod curent.
Prezentarea aici a fost foarte intensă.
Copiii...nici n-am dat drumul la prezentare că deja puneau întrebări. Erau clasele V-VIII. Încerc să-mi aduc minte cum eram atunci ...:D....agitată

Timpul alocat fiecărei prezentări a fost de o oră (cât ține în mod normal un curs). Mi-a făcut plăcere deosebită să văd una dintre profesoarele pentru care am un respect deosebit, d-na Dud, profesoră de biologie care cred că a fost una din persoanele care m-a ajutat să văd dincolo de mediocru, cotidian și gândire convențională. Pentru asta îi voi rămâne veșnic îndatorată. Îi mulțumesc pe această cale că a fost prezentă la proiecție.

Ora alocată prezentării țin să precizez că la fiecare locație a trecut foarte repede. Am încercat să vorbim pe limbajul copiilor și să le prezentăm lucruri care consideram noi că le poate spori curiozitatea.

Joi 29.11.2012 ora 10 - Școala Gimnazială Nicolae Popoviciu

Situație specială - ne trezim cu vreo 15 copii clasele I-IV și în jur de 60 clasele V-VIII. Aproape a fost cea mai solicitantă prezentare. Să încerci să vorbești unor copii atât de mici... Raluca s-a descurcat de minune. Se vede că a făcut modulul pedagogic :D

M-a surprins și aici în mod plăcut că știau unde e Kazachstanul, știau în mare ce e un piolet, colțari ...cort etc. Am văzut la u moment dat o poză ce circula pe net, de la o prezentare pentru școala altfel cu un alpinist care monta un cort într-o sală de clasă. Mi-a plăcut foarte mult ideea și dacă e să mai mergem la astfel de prezentări sigur o să luăm și echipament la noi. Prezentarea va fi mult mai interactivă.

Vorbeam cu Raluca  între două prezentări despre unul dintre profesorii ei, care pune foarte mult suflet în această meserie, de unde atâta energie investită și care e în final scopul. Mi-a plăcut mult răspunsul. Sigur tipul nu vrea să schimbe toată lumea, poate însă să influențeze lumea din jurul lui, să deschidă o fereastră, o minte (vorba Radio Guerrila - prin ziua minților deschise) și cine știe unde se va ajunge în final.

Joi 29.11.2012 ora 12 Liceul Samuil Vulcan

Prezentarea la care am avut un auditoriu cu vârsta cea mai înaintată - clasele IX-XII

Interesant cum la fiecare prezentare trebuie să te mulezi după auditoriu. Mai maturi însă nu înseamnă neaparat mai interesați. Sau poate nu s-au manifestat chiar așa ca și cei mici. 

 
Foarte interesați erau însă profesorii.
La ora 13 s-a terminat ultima prezentare de la Beiuș. Ne-am grăbit la Oradea unde trebuia să ne vedem cu Mihai, să montăm expoziția pentru prezentarea de la ora 18 - Biblioteca Județeană (prezentat într-un alt raport)
Două zile care le-am resimțit ca un adevărat maraton.

Am avut niște reacțiuni post-prezentări. Una dintre eleve m-a contactat spunându-mi că au vorbit despre noi la școală, la geografie. La fel și Raluca a avut niște feed-backuri de la copii de clasele I-IV prin niște colege ale ei, profesoare.
Așa îți dai seama că n-ai vorbit în van, că poate niște copii și-au pus niște întrebări..poate nu acum, poate mai târziu.

Aș vrea să le mulțumesc tuturor profesorilor care s-au implicat, care au investit din timpul lor în acțiunea noastră.
Le mulțumesc pentru susținere și lor și tatălui meu care ne-a ajutat cu organizarea.
Cristina

1 decembrie speologic

Perioada 31.11-02.12.2012

Participanți: CS Cristal – Adina, Ani, Attila, Bogdan, Cristina, Cristiana, Emil, Eniko, Marius, Moni, Nichos, Peter, Petre

CS Politehnica Cluj

Zona: Doda Pilii – Peștera Humpleu, Peștera Cerbului

 

  
La invitația Cristianei și a lui Petre care sunt membri la ambele cluburi și care tot au încercat să ne mobilizeze pentru o tură comună în care să mai interacționăm ca și cluburi am decis să ne petrecem weekendul prelungit la Doda Pilii în Parcul Natural Apuseni.

Personal, vinerea aceea era chiar după cele trei zile în care am avut cinci prezentări ale Expediției Mramornaya Stena din care patru la Școli Generale și licee din Beiuș (orașul meu natal) + prezentarea și expoziția foto de la Biblioteca Județeană din Oradea. Mă simțeam ca după un maraton. Mi-a părut extrem de bine când colegii mi-au zis că ar prefera să nu pornim vineri dimineața (zi liberă națională) foarte devreme.

Reușim să ieșim din Oradea doar pe la ora 11, jocționăm cu ceilalți colegi la sediul Parcului din Sudrigiu, unde am trecut să-l vizităm pe Tinu.

Pentru a nu simți totuși că nu am făcut nimic azi ne oprim în zona Padiș – La Molhașuri, zonă de conservare specială. Interesant cred că este aici să vii primăvara- vara, acum e frig, vegetația e cam letargică.

Ajungem la cabana Salvamont, din Doda Pilii. Nu e nimeni. Emil scoate la interval tortul adus cu ocazia zilei lui. Pfffff...ne înghesium în jurul lui. Hotărâm că mai bine atentăm acum la el, mai târziu când vom fi mai mulți nici nu se va simți. Identificăm o parte din participanții la tură, ne consultăm cu ei unde am putea să punem o coardă pentru Emil (mâine în Humpleu avem porțiuni cu TSA). Vin și Eniko, Peter și Attila, ei sunt cazați în apropiere la cabana personală. Până la urmă se lasă cu o seară cu activități TSA.

Sâmbătă, agitație dis de dimineață. Ne-am înmulțit peste noapte. Cred că ne-am adunat în jur de 40 de persoane. Se pare că la Humpleu vom fi 23 de persoane. Pe lângă participanții de la Poli și Cristal mai avem cu noi o gașcă de la Sfinx Gârda, Speo Alpin MH, Crisys Oradea, Mihai de la SpeoZarand Brad, Adina de la Speodava și un speolog grec, mai pe scurt o echipă mare tare colorată și gălăgioasă. Clar nu von reuși să ne mișcăm repede, să parcurgem o porțiune mare de peșteră, dar până la urmă nici nu e scopul nostru de azi. Avem cu noi și o persoană care nu a mai fost vreodată în peșteră :D/Karola. Cristi Țecu e și el cu noi, încercă să tragă niște cadre pe parcursul turei.

Parcurgem niște săli mari (am mai fost aici când am participat la tura pe activ-memorabilă tură, memorabilă peșteră!), ajungem la prima verticală. Până Adina pune coarda încerc să fac cu Karola un scurt curs de TSA, Emil e și el cu noi, silitor elev :D.

Cobor prima și asigur de jos....cam 15 de oameni. Uuuuu. Echipa foto rămâne la baza săritorii, eu merg cu prima echipă spre zona numită wonderland (denumirea e destul de expresivă). Mă opresc însă la o zonă mai expusă, unde încerc să mai ghidez oamenii, e și destul de ciudățică continuarea, dacă nu știi că aici trebuie să urci te uiți cam neîncrezător. Cătă, care e ghidul nostru și care ne-a condus impecabil :D îmi sugerează să pun aici o coardă, dar nu găsesc amaraje naturale sau de niciun fel. Prefer să nu pun nimic, decât să fie o încropeală în care oamenii să se tragă cu încredere si să se ajungă în situații neplăcute. De aici văd încă oamenii care coaboară verticala, văd echipa foto cu luminile, încerc să-mi imaginez un cadru.

Fantastică peșteră. Compătimesc speologii care n-au reușit încă să o vadă. Face parte, părerea mea din cultura generală de bază a oricărui speolog. Mi-ar place foarte mult să vin aici la o tură foto.

Ne regrupăm la un moment dat și pornesc cu ultima echipă spre wonderland. Un plan înclinat (într-o sală imensă) care îl traversăm prin partea lui superioară și care îmi amintește de Avenul Berger ne scoate într-o zonă cu munte formațiuni albeeee. Numele îi este dat pe merit acestei galerii. O scugere imensă care seamănă cu o cascadă împietrită și care o poți vedea și de la un punct de ”belvedere” mă impresionează de-a dreptul. Diferă atât de mult cu ceea ce sunt obișnuită în Pădurea Craiului. Totul ca dimensiuni este dublu, triplu. Nu fac multe poze în peșteră, nu am la mine decât aparatul mic, în urma unor probleme cu Canonul mare.

Ieșim din peșteră pe noapte, parcă pe la ora 18 suntem la cabană. Pentru cât de mulți am fost ne-am mișcat totuși binișor. O parte din colegi pleacă în seara asta spre Oradea. Oamenii sunt destul de obosiți la modul general așa că nu se lasă cu o seară socială foarte lungă.

Marius vine mai tarziu la somn și îmi zice că mâine intră în peștera Cerbului, al doilea sistem ca mărime din această zonă.

Gata, m-a convins (de fapt cred că m-am convins eu, așa pe loc:D)! Mă trezesc la 8, luăm micul dejun, încercăm să ne organizăm cât mai eficient, le-am promis colegilor că pe ora 16 suntem înpoi la cabană, dacă nu pleacă fără mine :D!

E în interesul meu să păstrăm graficul, așa că poate îi stresez un pic pe colegii de tură, dar vreau să mă țin de cuvânt.

Plecăm în tură: Cristina, Cristiana, Marius, Simona și Petre.

O mică verticală la intrare de aprox 8m, un parcurs orizonal, încă o verticală și ajungi la punctul problematic al peșterii. O baltă prin care trebuie să treci cu burta si pieptul prin apa. Am adus cu noi flacoane, găsim aici o găleată. Petre se sacrifică, intră primul, facem șir indian și reușim în 40 min să scădem considerabil nivelul bălții prin scoaterea apei cu ajutorul galetii din tarasul cu balta. Am adus cu noi de la cabană un poliplan care să-l punem deasupra. Trece Petre, trec și eu. Nu e foarte comod, tavanul e cam jos și nu poți să-ți ridici capul când treci obstacolul. Marius face ca râma, dar trece și el.

Ne regrupăm în sala ce urmează strâmtorii și pornim spre ceea ce considerăm noi ca fiind continuarea. Nu a mai fost niciunul dintre noi aici. De-a dreptul impresionante sălile! Și dimensiune acestora....te lasă mască. Nu mă așteptam deloc să fie tot atât de mare. Probabil am resimțit ca fiind atât de interesant și pentru că nu prea știam încotro să mergem...galerii se continuau peste tot. Dăm de o zonă cu două puțuri paralele unde nu găsim niciun amaraj. S-ar putea ca pe aici să se ajungă la activ.

Simona și Petre sunt convinși că nu mai mult de 30 pers au fost pe aici. Sistemul a fost explorat, cartat și apoi un pic abandonat. Niște colegi de-a lor fuseseră în trecutul apropiat pe aici și ne atenționaseră să fim atenți pe unde mergem deoarece ei se rătăciseră în mai mult locuri. Chiar ai unde! Ne lăsăm păpuși la intersecții, mă simt un pic ca și la explorare :D.

Mă documentez dupa  ce ajung acasă (din păcate fac asta de multe ori, în loc să citesc înainte de ture, o fac după :D) și găsesc pe speologie.org că:

Peştera Cerbului face parte din sistemul hidrocarstic Cerbului, împreună cu Avenul cu Vacă (Avenul cu Gheaţă din Onceasa), pierderile din Poiana Onceasa, pierderile de pe Valea Alunului Mare amonte de intrarea în Peştera Cerbului, precum şi izbucurile din albia văii din dreptul Izbucului Alunului Mare. A fost descoperita in anul 1987 de catre Gigi Fratila, Calin Baciu si Catalin Pulbere.

Mă simt așa de bine că ajung la concluzia că peștera de azi mi-a plăcut mai mult decât Humpleul :D.

La ora 15 suntem toată echipa afară, la 15.20 pornim spre cabană.

Intru victorioasă la 15.57 în cabană și îmi găsesc colegii în sala de mese. N-au plecat fără mine și mă bucur mult!

Un weekend foarte fain.

Mulțumim CS Politehnica pentru invitație. Speră să mai avem acțiuni comune și pe viitor.

Cristina

Fotografii realizate de Adina și Cristina

Proiecție video și Expoziție foto Expediția Mramornaya Stena 6400m – Kazachstan 2012

Perioada: 29 noeimbrie 2012

Parteneri eveniment: Biblioteca Judeteana Gheorghe Sincai Oradea

Locatie: Amfiteatru Biliotecii Judetene Gheorghe Sincai Oradea

Mulți posibil nu înțeleg de ce te-ai înhăma la un efort logistic și financiar atât de mare care reprezintă o expediție. Un efort care nici măcar nu îți oferă o garanție că îți vei atinge scopul pentru care mergi.

N-am cum să răspund la această întrebare decât dacă îl dau prin prisma experienței mele personale, deci opinia clar este influențată de prioritățile, principiile și dorințele mele.

Ce înseamnă de fapt o expediție? Noi suntem speologi/alpiniști din hobby. Cu toate astea cred că încercăm să depășim un scop care s-ar rezuma doar la un target ce ține de escaladarea unui vârf, coborârea într-o peșteră sau explorarea ei. Am încercat prin fiecare experiență să cunoaștem și țările în care am fost, să luăm contact cu cultura lor, să cunoaștem oamenii și civilizațiile prin care am trecut. Poate de aici a pornit tot de fapt.

Mulți au întrebat cum am ajuns la vârful pe care am urcat anul trecut, la Mramornaya Stena.

Prima noastră expediție a fost Mont Blanc, în 2008 (n-am ajuns pe vârf din cauza condițiilor meteo). Mi-a plăcut mult muntele. Impresionant, te lasă fără cuvinte.Tot fără cuvinte te lasă însă și numărul extrem de mare de turisto-alpiniști. De fapt, probabil ne și încadram la momentul respectiv în categoria menționată mai sus.

N-am atins scopuri înalte în acea expediție dar a fost de ajuns să simți microbul, microbul care ne face pe noi să zicem că mergem peste tot.

Mont-Blancul ne-a mai învățat ceva (printre multe altele): că nu mai vrem zone atât de turistice și comerciale. Așa am ajuns la Ararat.

Araratul l-am abordat în 2009. Am escaladat vârful, care are 5165. Cel mai sus fusesem la 4300m. Nu pot să zic că asta nu a contat, că ne-am doborât recordul de altitudine. Aș minți. Dar cea urmat ascensiunii pot să zic că a fost pentru mine aproape la fel de important cât vârful în sine. Aproape o săptămână de turism cultural în Turcia. Prima cultură cu care intram în contact și nu era europeană. Era altceva. Și mi-a plăcut enorm de mult.

În 2010 a urmat o expediție speo – coborârea în avenul Berger, în Franța la -1150m. Combinat de asemenea cu turism cultural.

Mramornaya Stena în 2012 a fost clar ceva diferit și peste tot ce trăisem până atunci. Asta s-a simțit și în efortul logistic de care a fost nevoie. Altitudinea mai mare cerea un echipament mai specializat. Am atins vârful. A urmat de asemenea o săptămână de turism cultural în Kazachstan și Kirgistan.

Expedițiile însă nu se termină, după cum zicea Mihai în momentul când ajungi acasă. Și nici nu încep în momentul când pleci. O astfel de experiență presupune și multă documentare în prealabil, pregătire a echipamentului, vize, acte, căutare după sponsori, de cele mai multe ori emoții că nu ai banii. Vorba Ralucăi: era cât pe ce să mergem la turism cultural în Kazachstan pentru o lună, dacă nu aveam toți banii (pentru costurile pe partea montană care ne așteptau) până chiar înainte de plecare.

Finalul expediției aproape că reprezintă selecția pozelor, proiecția, montajul, diplomele pentru sponsori, mulțumiri către cei care te-au susținut, acțiuni prin care încerci să împărtășești celor care vor să te asculte experința prin care ai trecut.

Eu însămi la o astfel de prezentare, când un expediționar ne-a spus că oricine care a dispus la efort poate să întreprindă o astfel de acțiune mi-am imaginat pentru prima dată, că da, aș putea să o fac când voi fi pregătită tehnic. Pregătit, de fapt poate niciodată nu ești. Cu greu îți poți imagina acasă prin ce vei trece. Încerci, nu zic nu, dar realitatea (cel puțin în cazul meu) a depășit de fiecare dată așteptările.

Cineva mi-a zis când m-am întors din expediție că mi-am atins scopul (adică am ajuns pe acest vârf) . Mi-am dat seama cât de eronat vedea lucrurile. N-am văzut niciodată acest vârf (Mramornaya Stena) un scop ci mai degrabă un pas intermediar între ce a fost și ce va veni.

Îmi place să călătoresc și asta cred că este un mod de viață. Am încercat să împărtășesc asta prin proiecția care am organizat-o împreună cu colegii mei la Biblioteca Județeană în data de 29 noiembrie.

A fost un altfel de prezentare decât am făcut noi de obicei. Până acum cream un motaj cu un fond muzical la care aduceam complectări scrise. De data aceasta am simțit însă că nu e de ajuns. Mi-am adus aminte de prezentările lui Zsolt Torok, a lui Cristi Tecu și am decis să comentăm pozele. Cantitatea de informații oferită auditoriului cred că astfel era mult mai mare. Trăisem atât de multe în cele 26 de zile cât am fost plecați, încât vroiam să le zicem mai mult (și aveam ce) celor care și-au răpit din timpul lor să vină să ne asculte.

Sper că am reușit.

Fotografiile atasate la acest raport sunt realizate de Andrei Poșmoșanu căruia îi multumim în mod deosebit.

Tot la mulțumiri ar trebui să menționăm sponsorii fără care în mor real (nu e doar un fel de a zice) n-am fi ajuns probabil să realizăm expediția).

O să-i enumăr pe cei care ne-au susținut pe Raluca și pe mine:

S.C. CIOCOROM S.R.L. Beiuș – Fabrică de ciocolată

S.C. Nahanny Timișoara – Echipament de altitudine cu puf

S.C. DIAMANT Oradea – Fabrica de zahăr

S.C DORBOB Oradea – Patiserie, cofetărie

S.C. Clasic- Design Oradea – Producție publicitară

S.C. AlpinExpe Oradea – Echipament de munte

Sprijin logistic – Clubul de Speologie Cristal Oradea

Parteneri Media – Radio România Actualități

Ziua CS Cristal - Pestera Coiba Mare

18.11.2012

Duminică, am făcut iar liste pentru peștereală. Ne-am împărțit în două echipe, de data asta mai mici pentru că o parte din colegi mergeau mai repede acasă. Cine n-a fost în peșteră a mai bălăurit prin împrejurimi (nu se poate spune că n-ai unde în zonă).

Obiectivul nostru de azi (Bubu, Cristina, Emil, Marius si Paul) este pestera Coiba Mare.
O peșteră activă, asemănătoare pe unele porțiuni cu Cetățile Ponorului sau Ciur Ponor.

M-a impresionat prin dimensiuni. Nu ne-am luat șosete de neopren de acasă așa că am intrat în peșteră cu gândul că ne vom uda. Și așa a și fost :D

La 50m de la intrare e primul obstacol unde te uzi, vorba lui Marius până la termometru. Primul contact cu apa: uuuuuuuuuuu, nu e caldă clar. Ne mișcăm așa că parcă și uit apoi ce rece a fost.

Interesantă secțiunea de galerie. Încerc să-mi imaginez debitul de apă care intră aici, sunt încastrați trunchiuri de copaci în partea superioară a galeriilor, mai ceva decât în Cetăți.

Îmi aduc aminte că am văzut o poză pe internet de la ceva viitură în care apa ajungea până la jumătatea portalului....hmmmm...nici nu vreau să mă gândesc ce era înăuntru. Am o mică presimțire că aproape se inundă integral.

O cascadă de care dai cam la 20 minute de la intrare care cică se poate coborâ la liber. Noi n-am găsit varianta pentru ”la liber” așa că Marius a echipat și eu am încercat să-l instruiesc pe modul de foarte rapid pe Emil care nu mai coborâse în viața lui pe coardă. Din fericire nu sunt fracționări, așa că nu-i filozofie. Marius îl asigură de jos, așa că în 15 min ne regăsim cu toții la baza cascadei.

La lacul final mă impresionează numărul de bușteni...practic nici nu vezi apa din cauza buștenilor, simți doar că ei plutesc dacă vrei să înaintezi.

Stăm cam patru ore în peșteră, nu ne întindem prea mult, mai trebuie și să facem curat în cabană + să ajungem azi la Oradea.

 

A fost un weekend interesant cu o zonă în care nu am umblat foarte mult, deși este relativ aproape. M-a impresionat Coiba, aș vrea să văd cât de curând și fosilul acestei peșteri, plus bineînțeles să recuperez tura pierdută din Zgurăști.

Sper că toată lumea s-a simțit cel puțin atât de bine ca și mine.

Vă așteptăm în număr la fel de mare la săpat :D!

Cristina

Ziua CS Cristal - Pestera Hoanca Apei si Pestera Vartop

Zona: Gârda, M-ții Bihorului

Participanți:

CS Cristal: Adina, Alin, Alina, Anca, Angi, Ani, Bibi, Bogdan G., Bogdan, Cristina, Cristiana, Claudiu, Dan, Dorin, Emil, George L, Greti, Jancsi, Lore, Luci H, Luci N, Maria, Marius, Mișu, Nico G, Nichos, Peter, Petre L, Potyi, Poșme, Radu, Ralu I, Sebi, Tamas, Titi V, Țupi, Ursula

Salvamont BH: Ivan, Tadi

CS Prusik: Adi, Bogdan, Ioana

CS SpeoZarand Brad: Mihai, George

Alba: Iulia, Mircea, Neluțu

Polonia: Tomek și Magda

Cluj: Octa, Bubu, Paul

31 de ani se împlinesc de când a luat ființă CS Cristal Oradea. Și anul aceasta gașca se anunță destul de numeroasă, așa că încercăm să luăm aviz de la PNA pentru mai multe peșteri.

Sunt sigură că Zgurăști va atrage ca un magnet speologii, are și de ce ....

Plecăm de vineri din Oradea, majoritatea ....Sunt și care vin din alte orașe, sau sunt deja acolo pe când ajungem noi. Încercăm să ne organizăm de cu seară așa că inițiez la insistențele lui Radu trei liste pentru ture.

Mă decid (de fapt am venit gata decisă de acasă :D) să nu mai merg în Zgurăști și să fac o tură în Hoanca Apei, așa poate reușesc să mai decongestionez traficul ce se anunță în peșteră.

Va mai fi în paralel o tură în Coiba Mare, care a ajuns însă să se țină în Huda Oilor.

Rând pe rând ajung speologi, mă simt ca la Congres. Ne întâlnim cu oameni care nu i-am mai văzut de mult timp. Deși am avut un pic emoții pentru cazare, că nu vom încăpea până la urmă a fost bine.

45 de oameni cazați cu succes la Casa Speo.

Nu ne întindem foarte mult la foc, pentru că mâine avem zi de peșteră. Majoritatea dintre noi (aflu ulterior că doar două persoane au rămas la cabană) intrăm mâine în peșteră. Productiv an!

intrarea de la pestera Hoanca Apei

17.11.2012

Peștera Hoanca Apei – auzisem demult de ea, știam că e clasa A. Bănuiam că o fi frumoasă dacă tot e A. Destul de accesibilă, intrarea se găsește în apropierea drumului ce duce dinspre Gârda spre cătunul Casa de Piatră. Un târâș cu o strâmtoare la intrare încearcă să facă selecție între speologi, dar nu e așa rea precum pare la prima vedere. Ce urmează? .. o zonă care din câte am văzut pe urmele lăsate de apă pe pereți se parcurge în mod normal pe o mână curentă din cauza nivelului apei. Acum, fiind secetă am trecut prin noroiul, lăsat de apă (ferice de cei ce au avut cizme :D)

Un parcurs orizontal prin niște săli frumos concreționate te scoate la un traverseu unde noi am montat o mână curentă. Ar fi necesar pentru parcurgere în siguranță ham și lonje.

Un tobogan de noroi și apoi lacul final. Mai era o sală de vizitat, dar am preferat să nu facem baie în lacul cu pricina.

Pentru că toată peștera ne-a ținut cam 4 ore, am hotărât să vizităm și peștera Vârtop, în care din cei 10 speologi câți eram nu mai fusese decât Adi Varga. Binevoitor ne-a explicat însă accesul, după ce ne-a și dus cu mașina până la poteca ce urcă la peșteră, îndată ce ai trecut de Coiba Mare.

Speologi cum suntem, ne place să umblăm :D, așa că bineînțeles am bălăurit după intrare. Cam la 50 min după ce am plecat de la mașină am dat și noi de portal.

Frumos concreționată, o peșteră care aș încadra-o în categoria clasic de frumoasă. Exact ce aștepți când zici peșteră, asta găsești: multe stalactite, stalagmite, coloane. O dată în viață clar trebuie văzută. Intrarea, impresionantă, fostă gazdă a unui ghețar, cu o lățime considerabilă.

Peștera Zgurăști – n-am fost în tură, dar din surse sigure :D știu că au fost destul de mulți în tură :D.

Ivan, le-a solicitat ajutorul colegilor în a-l ajuta la căratul echipamentului pentru scufundarea ce vroia să o facă în lacul mare.

Sâmbătă seara cu tort, bograci (mulțumim Bogdan că ți-ai asumat responsabilitatea :D), șampanie s-a sărbătorit ziua de naștere a clubului (care de fapt era luni). Să zicem că a fost o seară socială destul de liniștită, față de ceea cu ce suntem obișnuiți, asta poate pentru că toată lumea era un pic obosită de la peșteră.