miercuri, 19 octombrie 2011

Cățărat în Vadul Crișului- Traseul Șoroș

Perioada 16.10.2011
Zona Vadul Crișului- Pădurea Craiului

După cum a întrebat și Andrei când am ajuns de dimineață în Vad și erau vreo 5 grade: noi am așteptat să vină frigul ca să mergem la cățărat? Adevărul e probabil că mai vrem să profităm de ultimele zile de toamnă...la exterior.
Mergem deci cu trei mașini de la club, plus ne vedem cu Radu și Toni în Vad care erau deja acolo de sâmbătă.
                                                                  ședință tehnică
Participanți: Alex, Anca, Andrei, Bogdan, Claudia, Cristina, Marius, Mircea, Potyi, Ralu, Timi, Vlad, Radu și Toni
Suntem mulți și nu prea avem cum să cățărăm toți în același loc. Facem deci mai multe echipe: Marius, Anca și Toni- traseul Fetelor (la terase)
Cristina, Ralu- Creasta Abruptă (Șoroș)- 3A/6+ (3LC)- Pereții Zânelor
Radu și Andrei-
Alex, Bogdan, Mircea, Claudia, Vlad- cu Mircea șef de echipă au fost în zona Teraselor inferioare, având acolo la dispoziție atâtea trasee cât numai brandul să-i țină
Potyi, Timi și Ovidiu- Pereții Zânelor, partea superioară a acestora
                                                                              Radu
Și acum tura văzută de mine:D. Hotărăsc cu Ralu să facem echipă. Nu prea am mai mers cap nici eu nici ea deci un traseu mai accesibil ne va oferi șansa să vedem cățăratul din perspectiva aceasta. 
                                                                Echipa în regrupare
Procedăm cum fac și cu Adina când vine vorba care echipează prima: tragem la sorți. Iese ea. În paralel cu noi sunt într-un traseu Radu și Andrei. Ne echipăm, stabilim niște semne convenționale pentru când ajunge în regrupare și îi dăm drumul. Nu sunt multe grade și simt că mi-e frig. Mă gândesc cu emoție că azi încerc prima dată papucii cei noi de cățărat :D. Abia aștept.
                                                       ședință foto ca și secund
Timi, Potyi și Ovidiu trec pe lângă noi, vor face rapel din partea superioară a peretelui pentru a evita frigul. În vreo 20 min va ajunge soarele și la noi. Ralu mă piuie că s-a asigurat și mă pot pregăti să urc. Primii pași nici nu-mi simt picioarele, dar nu-mi dau seama dacă de la frig sau pentru că strâng papucii ffffoarte tare. Apoi îmi dau drumul. După 10m deja am câștigat altitudine și se vede defileul. Am mai făcut traseul în primăvară cu Tadi dar nu-mi amintesc mare lucru de atunci doar că a fost frumos. Mă gândesc ce norocoși suntem că ne aflăm azi aici. O vreme minunată. Ca și secund merge treaba bine. Mă gândesc la Ralu care a mers cap. Vine și rândul meu. Abia aștept. 
                                               Tinu și Espo văzuți de aproape- Anonimus
                                                         și de departe- Anonimus
Ne facem poze în regrupare, mai schimbăm o vorbă cu Radu și Andrei. În apropierea noastră sunt Tinu și Espo în Anonimus 6A/8+ (6LC). Mno acolo nu mai e glumă. 
                                          Unul dintre cei trei autori ai Anonimusului. Jos pălăria..
                                                                   Pereții Zânelor
Mă pregătesc să merg mai departe. Nu mă grăbesc. Pun prima buclă. Nu mi se pare greu. Încă, două, trei. Merge treaba. Am o dificultate apoi, nu văd continuarea, dacă prin stânga sau dreapta crestei. Potyi îmi zice dreapta, Radu stânga. 
                                                                  Eu-cap
Văd pitonul în cele din urmă în stânga. Vine o porțiune mai tehnică, dar asigurările sunt destul de apropiate. Mă uit în jos. E superrr!!!! vezi tot defileul. Simt fluturași în stomac. E total altă senzație față de când mergi secund. Ești în continuă acțiune. 

Mă lonjez într-o plăcuță două, chiar și pentru a admira peisajul. Mi se pare fantastic. Nu mai am mult până în regrupare. Îmi place cu Ralu. E foarte important să ai încredere în partener. Regrupez.
                                                                Regruparea II
                                                               Colega de nădejde
Vine și Ralu. Ne oprim pe platforma care urmează, aici gașca, la trasee. Îi văd pe Tinu și Espo, le fac niște poze. E o zonă extraordinară. Exact ce îmi place. Să cațeri cu lumea la picioare.
N-am mai făcut mare lucru după Șoroș, decât multe poze.
                                                            Timi în acțiune :D
                                                            Radu în acțiune :D
                                                                     Potyi în acțiune :D
                                                                  Ralu în acțiune :D
                                                Și eu în acțiunea care îmi place cel mai mult
La sfârșitul zilei ne reîntregim cu restul echipei, toată lumea se declară mulțumită.
O zi bonne :DD
Cristina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu