vineri, 26 august 2011

Tabără CS Cristal - partea a doua


Participanți: Anca D, Anca L, Bogdan, Claudia, Claudiu, Cristina, Dan, Elena, Greta, Horhe, Iris, Jancsi, Marius, Mircea, Peter, Potyi, Radu, Ralu, Ştefan, Tudor Tămaș, Țupi, Vlad
Tabăra de bază- La Întorsuri
Zona de lucru: Damiș- Roșia- Lazuri
Perioada: 12-15.08.11

16.08.2011 Două ture. Colegii au fost harnici după cum urmează:
Peștera Jurcani- Dan, Tudor, Țupi, Vlad
S-au continuat lucrările de derocare la fostul terminus pentru un acces mai ușor la noul terminus. Aici băieții au început decolmatarea galeriei care are până la jumătate sedimente de pietriș și nisip. Se sapă destul de repede deci s-ar putea tura viitoare să se treacă.
Ponorul Munău- Horhe, Mircea, Potyi, Radu
S-a mai lărgit accesul care îl forțaserăm în tura trecută și s-au început lucrările de decolmatare la noul punct de lucru.

17-18.08.2011 Ture de suprafață. În data de 18 după masă am ajuns și Horhe, Ralu, eu și Andrei la Țupi fiind recuperați de Dan în Beiuș. Tot seara a juns și Peter.

19.08.2011 Ne-am organizat pentru azi să mergem la peștera Siliei, o cavitate unde clubul lucrează de 10 ani. Am avut norocul să fiu una din persoanele de față când s-a forțat vechiul terminus. Acesta probabil a fost motivul cel mai mare pentru care am revenit de atâtea ori. De-a lungul anilor probabil am intrat de vreo 10 ori (cam de 2 ori pe an, ceea ce era mai mult decât suficient inainte de a fi remodelată strâmtoarea de Dan). Am fost surprinsă cât de ușor am trecut acuma. La întoarcere nici nu mai simți vestitul S de care tuturor de era groază. 

Participanți: Cristina, Dan, Horhe, Mircea, Peter, Ralu, Țupi, Vlad
Ne-am împărțit în mai multe echipe. Noi (eu Ralu și Horhe) după ce am filmat pentru prezentarea care vrem să o facem la Congres ne-am întâlnit cu ceilalți și după ce Dan a luat câteva vize de cartare cu care era dator, ne-am făcut munca de cartare cu care rămăsesem restante (Ralu și cu mine) de vreo 3 ani. Între timp băieții s-au împărțit într-o echipă foto și una de derocare la un nou punct de lucru care Dan îl consideră a fi cel mai viabil din toată peștera. Am stat cam 9 ore în peșteră și am fost destul de productivi.

20.08.2011 După ce la ora 8 diminața am ieșit instant din cort pentru că nu mai putea respira din cauza căldurii am încercat să ne mobilizăm pentru o tură foto în peștera Siliei (tot pentru prezentarea care vrem să o facem la Congres cu ocazia împlinirii a zece ani de muncă în această peșteră). Am avut noroc cu Peter ccare deși fusese și în ziua precedentă în peșteră, a venit cu noi cu mașina pentru că altfel ne era destul de greu să ne strămutăm de la Țupi (Roșia) până pe Brătcuța. Am intrat la ora 13 în peșteră, ne-a luat o oră să ajungem în sala mare, trei ore de lucru, blitzuri multe, colaborare din partea Ralucăi și a lui Horhe și rezultatul....câteva cadre bune. Le mulțumesc pentru îmțelegere. În afara genunchilor care îi simt de ieri, de la bolovanii de pe târâș tura a fost chiar o plăcere. Am ieșit la timp pentru a-l recupera pe Tudor din gara din Brătcuța și a-i face o primire corespunzătoare. După ce am ajuns la Întorsuri, la locul de cort ne-am reunit cu restul colegilor care tocmai veniseră din Oradea.

21.08.2011 Ne-am strâns iar un număr considerabil de persoane astfel încât s-a lăsat cu mai multe ture:

Peștera Jurcani. Sunt pentru a multa tură aici. Prima dată cred că în 2005 am venit la săpat. În multe locuri atunci nu treceam nici nu cască în cap. Acuma e mult mai leger. Știu fiecare curbă. Am avut mari speranțe pentru ponorul acesta cu intrare impunătoare.
Participanți: Cristina, Dan, Ralu și Tudor
Punctul de lucru e o galerie ce trebuie decolmatată parțial. Dan fusese cel mai mult pe ea. Mă pun cu Ralu la săpat în față după ce îmi fac în minte un plan de bătaie. Noi încărcăm banane cu sedimente în timp ce băieții le trag și organizează materialul. Se înaintează destul de ușor. Vreo trei ore mai târziu, un mc de material scos și galeria pare abordabilă. Ralu zice că se bagă ea. De la locul unde săpasem mai înaintează un pic, trece un cot la dreapta, unul la stânga și vede mai departe că.....galeria de înfundă. Offff. Nasol. Atâta muncă și atâtea speranțe. S-un lovit de un fund de sac.

Chiar înainte să ne relateze Ralu asta Tudor își aprinsese o țigară și a constatat o chestie interesantă: în partea superioară a galeriei aerul intra și în partea inferioară ieșea. Numai bine să intre tot fumul la Ralu. După un pic de chinuială cu strâmtoarea finală ne mobilizăm să ieșim. Mai încercăm un punct de lucru, vrem să identificăm unde am pierdut curentul. Deasupra ultimei săritori încă îl aveam cu noi... M-a cam supărat toată treaba asta.

Avenul Berna: Ancuța, Horhe, Marius și Peter
Marius, care o slăbiciune pentru peştera asta îşi doreşte de mult timp să găsească aici ceva puncte de lucru. A reuşit să identifice ceva, acum mai rămâne doar să ne întoarcem al lucru.
Peştera de la Întorsuri, Peştera Ţigănişte şi Huda lui Lae
Acestea sunt peşterile care le-au vizitat echipa formată din Mircea, Bogdan, Claudia, Elena, Greti, Iris, Jancsi. Felicitări lui Iris care numai la 5 anişori a reuşit să treacă semifisonul de la P de la Întorsuri.

Tură cu bicicletele: Anca, Claudiu şi Potzi. Au făcut o tură de 15-20 km plecând de la tabăra de bază spre lacul Leşu, Platoul Acre, ajungând la Stanul Foncii, Runcuri, Albioara.

Seara, majoritatea dintre noi am dat o tură la Zilele Pădurii Craiului care s-au ţinut la Roşia.

22.08.2011
În cadrul evenimentului mai sus amintit am vrut şi noi să organizam un eveniment ca şi club care ne desfăşurăm activitatea în zona cu pricina. Aşadar împreună cu Viorel Paşcondea am pus la cale o zi pentru un grup de tineri din Roşia în care am vrut să facem cu ei un pic de Tsa şi tiroliană. Din cauză că acesti copii erau implicaţi şi în alte evenimente din cadrul Zilelor nu au putut să rămână toţi cu noi până la sfârşit. Aşa că ne-am reorganizat ziua trasformându-se în exerciţii de TSA pentru membrii clubului. si pentru copiii ramasi. Faleza plină, oameni muncitori şi corzi multe.O zi plina.

Mulţumim tuturor participanţilor la tabără şi sperăm ca acesta să se trasforme în tradiţie.
Cristina



miercuri, 17 august 2011

Tabara Speo CS Cristal


Participanți: Alina, Andreea, Bimbi, Bogdan, Claudiu, Călin, Cristina, Dan, Horhe, Jancsi, Lore, Marius, Mircea, Peter, Potyi, Radu, Stephane, Ștefan, Timi, Vlad, Tamaș, Tudor Tămaș, Țupi, Vlad
Tabăra de bază- La Întorsuri
Zona de lucru: Damiș- Roșia- Lazuri
Perioada: 12-15.08.11

De ceva ani tot ne propusesem să facem o tabără mai mare. Anul acesta Dan a luat inițiativa și ne-a propus o perioadă pentru a ne pune în aplicare planurile.
Fiind un weekend prelungit pentru cei mai mulți dintre noi, din cauza zilei libere de luni majoritatea au rămas până în acestă zi, ca apoi fiecare să revină când poate.
Pentru weekendul acesta ne-am organizat cam în felul următor:

Vineri am pornit devreme din Oradea cu o mică oprire prin Beiuș să iau echipamentul având în plan peștera Ciur Ponor. Una din peșterile mele preferate, are cam tot ce își poate dori un speolog: formațiuni, săli mari, verticale, apă. Este într-adevăr o peșteră completă. Participanții la tură au fost Cristina (eu), Horhe și Stephane, prietenul nostru francez care l-am cunoscut anul trecut în expediția Berger 2010 și care anul acesta s-a lipit de noi la mai multe ture în zona munților Apuseni.

Deoarece am fost doar noi trei, am avut mare spor la mers. Sunt pentru a multa oară în acestă peșteră dar de fiecare dată pot să spun că mă uimește și mă încântă. Am făcut doar 4 ore și jumătate dus-întors până la sifonul terminal, văzând doar activul principal al peșterii și făcând aprox 6km din cei 20 care îi are peștera.

Sâmbătă.
Echipa Fanea Babii (Cristina, Horhe, Potyi, Stephane, Țupi și Vlad) - După o noapte grea și o dimineață la fel de grea pentru mulți dintre noi, ne-am mobilizat și la ora 10,30 eram la punctul de întâlnire din Cheile Albioara pentru a ne vedea cu Țupi și Vlad. Un drum lung de aproape 40 de minute, până am trecut de păstrăvăria din Cheile Lazurilor când am luat-o apoi pe un drum secundar care ne-a dus până la 5 minute de intrarea de la peșteră. Intru prima pentru că echipez, Stephane după mine, Horhe și apoi Potyi, Țupi și Vlad care trebuiau să stabilească poziția unor spituri care trebuiau plantate până ce noi ne desfășuram munca de derocare de la noul punct de lucru de la -134 m ( vechiul terminus era la -130 :D ). Cam 5 ore de lucru, o singură pauză și multă ambiție până ce ne-am uitat prin gaura care se lărgise considerabil și ne permitea forțarea ei. Potyi bate 2 spituri în capul de puț până îmi iau hamul pe mine și mă las să alunec pe coarda care mă duce pe fundul unei săli unde nimeni nu a mai pus piciorul. O senzație de bucurie mă cuprinde care este curând suprimată când îmi dau seama că am găsit un fund de sac. Jumătate din sală se inundă, se vede după nivelul argilei de pe perete. Un curs de apă de 10 cm lățime care intră sub niște prăbușiri, argila depusă în această zonă e cam de 5 cm grosime și te face să te gândești de două ori dacă se merită să mai revii aici. Văd o fereastră cam la 4 m de la pardoseală și îi zic lui Horhe care coborâse între timp că voi încerca să merg în -ramonaj- din coardă doar el să mă asigure pentru a nu face un balans mare în caz că voi aluneca. Mă apropii de fereastră e aprox deasupra cursului de apă, mă gândesc că poate am putea depăși pasajul de jos ocolindu-l pe sus. Nu reușesc să trec îl chem pe Potyi, care nu reușeste nici el. Ar cam trebui să ieșim, e ora 20 seara și mai avem ceva drum până la tabără. La urcare mai mult decât de obicei blocatoarele mai mult coborau decât urcau, ne-am murdărit -un pic-. Lui Stepane i-am zis că un singur loc ar fi fost mai potrivit pentru o vizită la peșteră în România- Pașcalău. Pe la 10 seara eram afară și la ora 23, 30 în tabără.

Echipa Peștera Craiului: Bogdan, Călin, Claudiu, Marius, Lore, Jancsi, Peter, Radu, Ștefan, Timi, Vlad
Tură de vizită în una din cele mai frumoase peșteri din munții Pădurea Craiului.

Duminică:
Echipa Peștera Valău (Claudiu, Cristina, Stephane). Încercarea noastră de a afla unde se drenează activele din această peșteră pare a fi fără succes. După ce ne echipăm hotărâți să intrăm în peșteră vedem în galeria de mină prin care trebuie să trecem pentru a ajunge la peșteră apă verde. Îmi trec prin minte multe posibilități prin care ar fi putut ajunge colorantul în apă dar sper în continuare să nu fie decât ceva cantitate nesemnificativă. Ajungem în câteva minute la bidoanele care le-au lăsat colegii mei în galeria de mină și le vedem pe amândoua răturnate acolo. Unul din bidoane tăiat. Mă enervez pe moment dar îmi dau seama că nu prea avem ce face. Încă o încercare nereușită de a colora activele de aici. Este a treia. Reevaluăm situația și hotărâm că mergem la Ponorul Munău la colegii care sunt deja acolo la săpat.

Echipa Ponorul Munău (Claudiu, Cristina, Marius, Mircea, Potyi, Radu, Stephane plus echipa de susținere a echipei de lucru)

Ajungem la ponor, Potyi tocmai se pregăteşte să intre, până îmi iau salopeta deja începe să sape. Sunt un pic mai mică decât el şi îi propun să mă lase pe mine, cred că aş încăpea mai bine în locul acela strâmt. O oră jumătate mai târziu locul este de nerecunoscut. Înaintăm cam 2 m, Claudiu încape lângă mine în mica săliţă care am creat-o. Deja suntem doi şi munca merge mult mai repede. Ceilalţi au făcut un lanţ de oameni. Ei trag bananele care le umplem noi cu sedimente şi bolovani de jos. Se vede că l-a prins munca pe Claudiu, spaţiul este din ce în ce mai mare. Încă vreo două ore mai târziu şi în pardoseala sălii apar două găuri prin care vedem o galerie sub noi. Suntem mai impulsionaţi acuma. Stephane cu mine trebuia să plecăm la 5. La 6, 30 încă săpam de zor :D. Dizlocăm mai mulţi bolovani şi Claudiu îmi zice că sigur încap prin strâmtoare. Mă uit cum să abordez problema, parcă am un pic de emoţii numai când ştiu de când se lucreză la acest ponor. Îmi trec picioare, pieptul....am trecut. Galeria continuă....!!!! le strig. Mai înaintez 5 m prin sala în care nu a mai fost picior de om şi.....se termină. Offf. Iar? Un plan înclinat care arată cam ca şi punctul la care săpaserăm azi îm dă totuşi speranţe. Le spun şi celorlalţi, vine şi Claudiu, Potyi, Stephane şi Mircea. Ne consultăm, ne dăm cu părerea, ajungem la concluzia că a fost o zi bună, că vom reveni şi că am fost răsplătiţi pentru efortul depus azi.

Tabăra continuă şi săptămâna viitoare deci vă aşteptăm!!!!
Cristina

marți, 16 august 2011

Expediția Ararat 5165m 2009- Turcia

Perioada : 02-15.09.09
Participanti : Alin, Cristina, Meky, Misu si Mihai
Obiectiv: Vf. Ararat 5165m, Turcia

 

Dupa multe pregatiri din partea lui Mihai care a reusit sa ia legatura cu o firma de turism care sa ne inlesneasca obtinearea permiselor de escaladare (fara de care nu puteam urca pe varf) iata-ne in data de 02.09.09 la Beius in asteptarea lui Misu. Desi am pornit cu intarziere, la ora 12 din Beius, ne-am mai oprit prin Brad, Pitesti (la cumparaturi), in Bucuresti la schimb valutar, buna dispozitie a fost alaturi de noi. Refuzand un pat si o masa buna in Giurgiu dupa o sedinta de consiliu am ajuns sa dormim la primul nostru loc de campare sau legheleu, dupa cum l-au numit baietii in apropierea decantorului orasului.

In legatura cu locurile de dormit pe perioada intregii expeditii, am mers pe ideea ca sa dormim in locuri neamenajate, adica cam pe marginea unor drumuri laterale pe care le cautam pe harta (asta atat pentru ca nu prea existau campinguri amenajate ca si in vest cat si pentru a economisi bani). Pana sa ajungem la Dogubayazit, orasul de la baza muntelui, unde ne intalneam cu ghidul am avut de parcurs cam 3000 km.

Misu a fost soferul nostru pe tot parcursul expeditiei si ii multumim pentru asta :D. Cand ne-am indreptat spre munte am facut destul de putine opriri, trebuia sa ne incadram in timp, in data de 06.09.09 incepea ascensiunea. Unele opriri au fost insa de voie de nevoie fiind acostati ba de jandarmii, ba de armata turca, formula cu care eram deja obisnuiti: Pacceport control :D. O chestie interesanta a fost ca am observat-o e ca opreau pe toata lumea la rand, bariera pe sosea si toata lumea, fara discriminari.

O intamplare mai deosebita a fost la unul din locurile de somn : am hotarat sa dormim intr-o seara intr-un pas, pe varful unui munte pe unde trecea soseua, Kizildag Gecidi 2190m. Ajunsi aici nu ne-am instalat bine papornitele cu mancare ca opreste un Land Rover langa masina noastra si nu ajungem sa clipim bine ca ne vedem inconjurati de militari inarmati. Incercam sa ne intelegem cu ei, ei pe-a lor noi pe-a noastra si pe engleza, le aratam pasapoartele noastre, isi dau seama ca suntem romani turisti si totul pare a fi in regula, prin semne ne dam seama ca nu avem voie sa innoptam decat in fata unitatii lor militare unde este un loc de parcare. Ne supunem cu cea mai mare placere, nu vrem probleme.

In data de 05.09.09 am ajuns in Dogubayazit, un oras de aproximativ 60000 locuitori, la 36 km de granita cu Iranul. O lume cu totul diferita de ceea ce cunosc majoritatea dintre noi, unde armele, armata par a fi parte din viata da zi cu zi a populatiei. Pe masura ce ne-am apropiat de granita cu Iran am constat o marire a densitatii bazelor miliatare. Tot cum te indrepti spre est este vizibila diferenta dintre populatie, cea din vest fiind puternic occidentalizata, un mod de viata la care putini din noi pot spera, in contrast insa cea din est este puternic traditionala Aici femeile majoritatea poarta val, si par a fi foarte supuse. Am vazut insa si exceptii, unele poarta haine occidentale. Un alt lucru interesant, numarul de urgenta la ei in loc de politie este cel al armatei.

In Dogubayazit am fost cazati la un hotel traditional din centrul orasului cu grupuri sanitare specifice Turciei, nelipsind accesoriul pe care l-am observat in toate benzinariile furtunul pentru spalat sau cana ajutatoare. Ne-am intalnit cu detinatorul firmei de turism, Metin cu care am discutat detaliii despre tura, echipament necesar, ora de plecare si alte detalii. Din greseala in timpul discutiei i-a cazut din buzunar arma, cerandu-si scuze pentru incident, spunanad ca e “doar” arma lui, accesoriu necesar in lumea lor. Ora de plecare a fost stabilita ca fiind 9 dimineata.

In data de 06.09.09 iata-ne toti la 8.45 in fata hotelului, intalnindu-ne cu ghidul nostru Zeky care ne-a condus pana la dubita ce avea sa ne duca pana la baza muntelui, de unde vom incepe ascensiunea. Incet, incet pare ca ne apropiem de obiectivul nostru.

Masina ne-a lasat la altitudea de 2165m de unde am luat-o spre Tabara I. Ghidul a stabilit un ritm mediu ca si viteza, dar constant, mai ales ca era prima zi de efort dupa un drum de peste 3000km in care am fost lipiti de banchetele masinii. In aceasta zi am avut parte de vreme buna, fiind un pic poate prea cald. Am avut de parcurs ca si diferenta de nivel 1000m, facuti in aprox 5 ore, fiind o distanta aeriana destul de mare.

Ajunsi in tabara, am constatat ca cei de la agentia care se ocupoa de noi erau destul de bine organizati aici, aveau apa trasa printr-un furtun de la tabara II, un cort mare pentru servit masa la turistii care plateau suplimentar, grupuri sanitar, dusuri organizate si chiar si posibilitatea de a urca doar cu mainile in buzunar pana la tabara II, avand mai multi cai pe care ii foloseau pe post de carausi. Am intalnit multi occidentali: nemti, elevetieni, englezi, toti cordiali.

In tabara ne-am consultat cu ghidul acesta spunandu-ne ca ar trebui sa facem o tura de aclimatizare a doua zi pana la tabara II dupa care sa revenim in tabara I, sa mai ramanem aici o noapte. Am hotarat insa sa trecem peste aceasta zi, sa profitam de vremea buna astfel incat a doua zi dimineata la ora 9 eram pregatim sa urcam mai departe.

Tabara II se gaseste la altitudinea de 4200m, deci am avut de parcurs si in aceasta zi tot 1000m diferenta de nivel. Traseul a fost un pic mai aprupt decat in ziua precedenta, distanta aeriana mai mica, deci l-am facut in 3 ore. Peisajul incepea sa semene cu ce ne asteptam noi. Desi am avut aproape toti mici dureri de cap, dupa ce ne-am pus sa gatim, ne-am hidratat bine cu supe si ceaiuri acestea au inceput sa dispara.

O mica problema parea sa fi aparut in timp ce mancam : a inceput sa ninga. Speram cu totii sa nu fim nevoiti sa amanam cu o zi ascensiunea. Ghidul avea sa decida noaptea, daca va fi nevoie sa mai petrecem o zi aici. In jur de ora 18 eram toti pregatiti de somn, deoarece la ora 12 era trezirea pentru ascensiunea finala. La ora 1 eram toti pregatiti de plecare, vremea parea sa tina cu noi, cerul era senin

Diferenta de nivel din nou de aprox 1000m, varful se gaseste la 5165m. Prima portiune a traseului esete destul de aprupta, un grohotis inselator care nu parea a se mai termina. Ca si echipament am folosit betele de tura si coltarii, dupa portiunea de grohotis aparand zapada si gheata. Urmeaza apoi o şa, in care ne- tras sufletul am mancat o ciocolata si am pornit-o spre varf. Cum de altfel au patit-o si alti ( din cate am citit) si noua ni s-a parut pe ultima panta ca varful este foarte aproape dar distantele pot fi inselatoare pe munte.

Desi s-a lasat un pic asteptat varful, bucuria a fost mai mare cand am ajuns sus. Aici nu am petrecut foarte mult timp, ne-am facut pozele de rigoare, ghidul sfatuindu-ne sa plecam deoarece veneau alte grupuri. La ora 6,10 dimineata ultimul om al expeditiei noastre era pe varf. Am fost prima echipa care a ajuns sus in acea dimineata.

Pacat ca atunci cand esti acolo, poate pentru ca esti obosit, poate pentru ca esti stresat sa faci poze, sa filmezi, poate pentru ca e frig si tot ce vrei e sa ajungi inapoi jos in sacul de dormit nu savurezi la adevarata lui valoare momentul.

Tot ce stiu insa ca atunci cand esti acolo, sus te simti implinit si dupa cum a spus o cunostinta a mea iti dai seama ca intradevar cu cat urci mai sus, cu atat vezi mai multe.

Hotarati sa ajungem in aceeasi zi pana in Dogubayazit am inceput sa grabim pasul, sa putem dezechipa tabara II si apoi sa plecam.

Un lucru interesant ce ni l-a spus Zeky, ghidul cand am facut un popas de poze, ca nu intelege de ce vin aici o gramada de americani sa caute pe varf Arca lui Noe, aratandu-ne in acelasi timp dincolo de platoul unde se gasea Dogubayazit o zona unde ei considera ca se gaseste arca, arcă care de fapt este o multitudine de ridicaturi de pamant care simulează partea din fata a unei corabii.

De la tabara II am coborat cu fratele ghidului, un personaj tare dubios care ne-a facut sa ne dam seama ce norocosi am fost ca am avut ghidul care l-am avut. In aceasta zi am facut urcare+ coborare 4000m diferenta de nivel.

Dupa un binemeritat somn a doua zi ne-am facut bagajele si am pornit-o spre casa cu multe incursiuni la turism cultural. Am vizitat ceva obiective din esteul Turciei apoi Ankara, Capadocia, Istanbul atat cat ne-a permis timpul. Nu doar zilele petrecute pe munte au fost minunate, cel putin din punctul meu de vedere, cat si tura in sine diversitatea lucrurilor care am vazut-o, Turcia, aceasta tara care pe cat este de frumoasa pe atat este de diferita de peisajul nostru social si cultural .
Cristina Ianc

Expediția Feminină Berger -1000m 2010

 http://www.youtube.com/watch?v=pZaz4n_erfU
http://www.youtube.com/watch?v=-sOyzx97TK0&feature=related

Zona: Masivul Vercors, Tara: Franta
 Perioada: 20 septembrie- 2 octombrie 2010
Patronaj: Federatia Franceza de Speologie, Le Speleo Club de Villeurbanne
Organizatori: Federatia Franceza de Speologie, Federatia Romana de Speologie.
Echipa de Organizare: Mihaela Manisor, Cristina Ianc, Adina Micula, cu suport Valerie Plichon, secretara a Comitetului Speologic Regional Rhone-Alpes si a presedintelui Federatiei Romane de Speologie
Scop: Organizarea primei expeditii speologice feminine romanesti in avenul Berger, Franta.
 
Multumiri deosebite:

  • Federatiei Franceze de Speologie, Federatiei Romane de Speologie
  • Valerie Plichon, Marcel Meissonnier si Speleo Club de Villeurbanne
  • Presedintelui Federatiei Romane de Speologie Viorel Lascu
  • Clubului de Speologie Cristal Oradea, Clubului de Speologie Speodava Stei, Clubului de Speologie Politehnica Cluj
  • Serviciului Salvamont Salvaspeo Bihor
  • si sponsorilor : Primaria Beius; SC CIOCOROM SRL; SC MONISA SRL; SC DESIRA SRL; ALPINEXPE; www.iiihaa.ro; www.clasic-design.ro
                                                  Intrarea avenului Berger- Foto Cristina Ianc

Descrierea avenului: Sistemul Berger este situat in Masivul Vercors, Franta, mai exact in lapiezurile de pe platoul Sornin, la o altitudine de 1460 m. Sistemul Acesta prezinta 8 intrari din care doar una este folosita pentru marile expeditii. Restul intrarilor sunt considerate periculoase sau jonctioneaza cu axul principal prin sifoane, iar scufundarile sunt complet interzise in Avenul Berger. In prezent Sistemul Berger are o denivelare de -1271 m si o dezvoltare de peste 32 km. Avenul Berger nu prezinta dificultati tehnice extreme, dar ramane un -1000 m dificil, cu un activ impresionant incepand cu cota -640. Riscul major in acest aven este viitura. In cazul unor ploi torentiale de scurta durata sau a celor marunte de lunga durata, galeriile avenului sunt complet inundate in anumite sectoare, sistemul Berger colectand apa de pe o suprafata de aproximativ 15 km2.

Participanti:
Ianc Cristina, Ianc Raluca, Mihuta Alin (Clubul de Speologie Cristal Oradea)
Adina Micula, Frentiu Lucian ( Clubul de Speologie Speodava Stei)
Carmen Avram, Manisor Mihaela, Teodora Marcut, Stefan Tegher – Clubul de Speologie Politehnica Cluj

Desfăşurarea expediţiei:
20-21.09.2010 - S-a plecat din Oradea spre Autrans, Franta

22.09. 2010 Tura de antrenament Pestera Venus- participanti 8 romani+ 6 francezi. Pestera prezinta formatiuni speologice deosebit de frumoase. Accesul se realizeaza printr-un taras de 15m, dupa care urmeaza o verticala de aproximativ 12m. Total galeriilor insumeaza circa 1km.

                                                       Foto Cristina Ianc
                                                                      Foto Cristina Ianc
                                                                  Foto Cristina Ianc
23.09.2010 Tura antrenament Berger -640m ( pana la Sala celor 13). Prima persoana a intrat in pestera la 10,30, ultimul a iesit la 24,55. Pana aici sunt o succcesiune de puturi- parcurgere pe coarda, meandre, sali gigantice, inaintarea se face pe firul apei. Iesim mai in forma decat ne-am asteptat. Echipa a fost formata din noi 9 persoane plus doi francezi. Pe langa vizita scopul a mai fost si de echipare a pesterii de la cota -265 pana la Vestiar ( -640). Unul din francezi a realizat echiparea, celalalt din motive fizice a ales sa ramana la punctul cald din Sala celor 13.

                  Foto Cristina Ianc
24-25.09.2010 Perioada de refacere si vreme rea. Accesul in pestera, dincolo de cota -640 este nerecomandat dat fiind pericolul foarte mare de viitura. Deoarece au fost si accidente nefericite pe acesta portiune de pestera, decidem sa nu intram. Francezii, fata de noi, isi incearca norocul, echipa care are functia de a fixa corzile pe fundul avenului intra, plus inca doua echipe, una pentru -640 si una pentru -1000m. Se pare insa ca noi am luat decizia buna, sunt prinsi de viitura. S-a reusit sa se echipeze doar pana la -800m. La iesire se pare au si ceva probleme, o persoana trebuie ajutata sa iasa cu ajutorul balasierelor. Apa plus numarul mare de persoane din pestera n-au fost deloc un atuu pentru ei. Ne bucuram ca n-am intrat.

26.09.2010 In asteptarea vremii bune decidem sa facem ceva pesteri in care nu este pericol de viitura. Marcel Bessonier, francezul care se ocupa de noi se decide asupra pesterii La Roche. O pestera frumoasa, cu multe formatiuni. Pentru a ajunge la portiunea concretionata, este nevoie de parcurs pe coarda. La iesire din pestera constatam ca a plouat intr-una. Suntem suparati, ne cam pierdem orice speranta de a intra in Berger.
                                                                                                                         Foto Cristina Ianc
                                                                                                                        Foto Cristina Ianc
                                                                                                                     Foto Lucian Frențiu
27.09.2010 Pestera Gournier - S-a dovedit a fi un bun antrenament pentru Berger deoarece accesul in pestera s-a facut cu barca. Ne-a fost pusa la incercare indemanarea in manuirea barcii (nicunul nu mai fusesem pusi in aceasta postura). O pestera deosebit de frumoasa, cu multe gururi, formatiuni. Am parcurs doar nivelul fosil al pesterii, deoarece pentru activ trebuiau neoprene si o tura mai lunga. Vremea incepe sa se indrepte, ne cresc sperantele pentru tura de -1000 in Berger, hotaram sa ne pastram fortele pentru aceasta. Ajungem la pensiune si se preconizeaza ca urmatoarele doua zile vor fi fara averse. Exact ce avem nevoie: o fereastra de vreme buna.
                                                                                                                       Foto Cristina Ianc
28-29.09.2010 Ne incercam norocul, nu stim exact cat va fi apa, daca ne vom indeplini scopul dar hotaram ca vom rezolva problemele la fata locului. Suntem opt persoane, deci prea multi pentru o singura echipa, inaintarea s-ar face prea anevoioasa, am pierde mult timp la portiunile de coarda, asteptand unii dupa altii.
 
Facem deci doua echipe: una exclusiv feminina Adina Micula, Cristina Ianc, Manisor Mihaela, Ianc Raluca- noi se pare ca vom intra primele si o a doua echipa mixta: Teodora Marcut, Carmen Avram, Frentiu Lucian si Stefan, a doua echipa.
                                                                                                                       Foto Adina Micula
Accesul se va face la un decalaj de aproximativ o ora. In paralel cu noi vor mai fi in pestera inca doua echipe de francezi: una cu scopul de a ajunge la -1100 (si de a echipa de la -800 pana jos), alta pana la -640m. Echipele franceze vor intra primele, apoi noi fetele, apoi echipa mixta romana. Suntem deja familiarizati cu pestera, dat turei de -640, totul merge ca pe roate. Am facut 2,3 ore pana in Sala celor 13. Se vede ca suntem echipa mica si ne putem misca repede.
O surpriza pana aici a fost aparitia unui lac ( care in prima tura nu exista) dat cantitatii mari de precipitatii cazute intre timp. Mai pierdem cam 20 de minute pana facem trecerea cu barca. Ia apa si pierde aer deci nu putem trece mai mult de doua persoane fara bagaj cu ea. Trebuie umflata dupa fiecare trecere.
                                                                                              Sala celor 13 -Foto : Cristina Ianc
In Sala celor 13 facem o pauza de 20 min apoi plecam spre locul numit " La vestiar" unde urmeaza sa ne luam neoprenele pe noi. De aici parcursul va fi mai mult prin apa. La 17,25 ne urnim de la vestiar. In unele portiuni simtim cu adevarat pericolul care ne paste in cazul in care va creste apa. Suntem increzatoare totusi in prognoza. Urmeaza o succesiune de maini curente, cascade. Este o portiune intr- adevar frumoasa. Unele sali adapostesc scurgeri parietale imense. Peisaj mirific. La -850 ne intalnim cu echipa de francezi care ne informeaza ca mai avem maxim o ora pana la cascada Uragan, care are 44m si este ultima incercare inainte de a ajunge la -1130m. Prima senzatie cand cobori acest put este ca nu se mai termina, totul sub tine este negru. In jur, doar stropi de apa, de la cascada, prezenti in toata sala desi echiparea este destul de retrasa fata de aceasta. Nu cred ca as vrea sa fiu aici cand apa este mai mare. Pe toata aceasta portiune sunt vreo trei locuri sigure in caz de viitura in rest totul este expus.
                                                         Raluca, Adina și Miha la -1138m
                                                                       Cristina la -1138m sub pământ
Pestera se termina cu un sifon impenetrabil decat cu echipament de scufundare. Ne oprim la semisifon. Facem pozele de rigoare, o mica pauza de masa si hotaram sa nu pierdem vremea pe aceasta portiune periculoasa. La ora 21.30 incepem sa iesim. Ne asteapta un parcurs lung cu multe incercari.
                                                                     Teo, Carmen și Meky la -1138m
                                                               Carmen, Ștefan și Teo la -1138m
Deasupra cascadei Uragan, care la urcare nu te lasa nici macar sa ridici capul, sa vezi traseul ne intalnim cu cea de-a doua echipa. Le dam aparatul foto, sa imortalizeze si ei momentul, le uram noroc, ne pupam si ne dorim sa ne vedem cu bine afara, la soare. Ne facem planul de evacuare a materialului comun speologic. Noua, romanilor ne revine slujba de a dezechipa pana la -600. Cum o parte din echipari sunt fixe si francezii nu au utilizat tot echipamentul, decidem ca echipa 1, a noastra sa scoata acest echipament iar echipa 2 sa dezechipeze. Vom iesi se pare fiecare cu cate o banana.

Mai facem pe traseu mici pauze de masa si de hidratare. Parcursul pe coarda ne pune la incercare indemanarea, este nevoie de tot felul de inginerii peste a trece peste obstacole. Echiparea lasa de dorit, amarajele in unele puncte cheie nu sunt dublate, unele spituri, destul de iesite. O multime de maini curente sunt din corzi fixe, care desi doua sau trei la numar sunt uzate, li se vad toroanele (unele dintre ele rupte), riscul de accident dat echiparii pare destul de mare.

Fata de expeditiile anterioare, majoritatea de ascensiuni montane, greul vine de-abia de acuma. In Sala celor 13 facem o pauza mai lunga, profitam ca nu mai avem neoprenele pe noi. In timp ce facem o supa ne dam seama ca in punctul cald permenent se afla cineva. Se pare ca doi dintre francezi au hotara sa-si refaca fortele aici. Traseul este bine balizat si desi oboseala incepe sa se simta nu avem probleme de orientare. O reala surpriza si o economie de timp s-a facut prin faptul ca lacul care la intrare ne-a surprins nu mai exista. Te face sa te gandesti de doua ori cu ce viteza vine apa in aceasta pestera. Pana afara mai avem o succesiune de puturi (cam 260m in total), din care unul de 42m si doua meandre. La ora 11, 45 ultima gagica din echipa noastra este afara. Suntem prima echipa integral feminina, ne informeaza Marcel, care ne-a asteptat la gura pesterii, care a ajuns la cota de -1136m.

La ora 14 ultimul membru al expeditiei noastre era afara. Suntem bine dispusi pentru cele 22 de ore de efort continuu si aproape 30 de ore de nesomn. Ne asteapta inca o ora de mers pana la masina. Nu ne mai grabim, mergem agale prin padurea de foiase, incalzita de soarele care ne face atata bine.
La pensiune se pare ca vom tine o seara sociala in cinstea tutror care au ajutat la aceasta reusita. Speologia este un sport de echipa. Fiecare persoana care a avut o contrubutie cat de mica in aceasta tura merita sa fie felicitat. Cei care au ajuns jos sunt doar varful aisbergului.
                                                                           Echipa I -22 ore sub pământ
Expeditia am considerat-o ca fiind un succes, dat faptului ca a fost prima expeditie speologica romaneasca cu majoritatea membrilor femei. O alta reusita a fost atingerea cotei de -1136 de catre o echipa integral feminina. Cea mai mare insa dintre reusite probabil ca a fost dupa cum spunea un cunoscator legaturile si prieteniile care s-au legat de-a lungul acestei perioade.
                                                                        Echipa II-23 ore sub pământ
Dupa o escapada de Lyon, in data de 1 oct am pornit spre casa. A fost o experienta extraordinara si ma simt privilegiata ca am luat parte la aceasta expeditie.