Pârtia Vârtop- Vf Bihorul

Participanți: Adina, Andreea, Cristina, Horhe, Mihai, Marius....

Perioada 25-28.12.11

Zona: Vârtop-Arieșeni

Pentru că Marius și Atti erau de serviciu pe pârtie la SVM ne-am lipit și noi de ei astfel încât în 25, în seara de Crăciun am urcat la Vârtop. Ca să simțim cu adevărat că am ajuns am mers pe pârtie să ne dăm, din fericire am prins ultimul telescaun. 

Doar când mi-am dat drumul și schiurile au început să curgă am simțit cu adevărat ce dor îmi fusese. Sper iarna aceasta care a început mult mai promițător decât ultimii trei ani să continue tot așa, să putem profita din plin de zăpadă.

Luni, deși hotărâsem cu Adina să ne trezim dimineață să mergem pe Vf Bihorul nu am ieșit din cabană până la ora 9.30. Un mic urcuș până la Piatra Grăitoare pe marcaj și apoi tot pe creastă până pe vârf. O vreme superbă, nici măcar vânt nu sufla. Noi două. 

Zăpada este bună, stratul nu foarte gros, dar îndeajuns să poți schia. Este tasat și nu te afunzi mai deloc. Peste depresiunea Beiușului mare de nori. Ajunse la stația meteo, am avut parte de o primire călduroasă cu ceai și ptăjituri. Că doar am venit a colinda. 

Persoanele care erau de servici realizează că am fost și anul trecut aici exact în a doua zi de Crăciun, singura diferență că suntem fără băieți acuma. 

La coborâre prima panta de pe vârf este de vis. Calitatea zăpezii seamănă cu cea de pe pârtie doar că aici ești cu depresiunea la picioare. Reușim să mergem destul de mult fără piei de focă, deși creastă urcă și coboară . În jur de ora 14,30 ajungem în top-ul partiei de sub Piatra Grăitoare. Facem câteva ture, luam masa și apoi până la ultimul telescaun profităm din plin de zăpadă.

Marți, zi de pârtie. În prima parte a zilei mergem la pârtia lui Todea, pe la amiază facem schimb cu băieții și trecem pe cealaltă. 

                                                            Adina in actiune

Ne întâlnim și cu Mircea și Iris, Potyi și Abel, plus mulți alții. Stăm din nou până la ultimul telescaun. Niște zile minunate care sper să fie doar începutul acestui sezon de schi. La cât mai multe!

Marius in actiune

                                                                   Adina and me

Decolmatare la Ponorul Fiului - Roșia

Perioadă 11.12.11

La o afimație a mea că sunt în căutarea marelui sistem, cineva mi-a răspuns că -Toți suntem. Și o dată ce-l găsim căutăm neobosiți un altul-. Întrebarea este cum poți găsi -marele sistem-? Din păcate sistemele accesibile, au fost deja explorate în anii 70-85. Dacă ești nesăbuit și crezi că ai putea accede la un altul, neexplorat încă, îți trebuie multă voință, determinare dar mai ales speologi dispuși la muncă. Ce fel de muncă? De cele mai multe ori decolmatare. Ce-ar însemna asta... Mergem la peșteră încărcați cu cele mai ciudate unele pe care te-ai aștepta să le vezi la un spolog: lopată, ragnă, ciocane, șpițuri, dalte, lopeți. Munca de decolmatare implică mutarea argilei (sau a unei cantități de umplutură) considerate în plus de către speologi dintr-o anumită porțiune de galerie pentru a face trecerea mai ușoră.

                                                                   La intrare

Genul acesta de muncă facem noi la Ponorul Fiului. Câteodată când prestez astfel de activități mă întreb ce-ar zice părinții noștri dacă ne-ar vedea. Cu siguranță ar fi preferat ca efortul acesta fizic să fie canalizat spre lucruri mai constructive...cum ar fi o grădină :D.

                                          Intrarea în târâș- de aici au început decolmatările

 Daca trecută când eram aici cu Adina și am trecut de vechea strâmtoare, văzusem că galeria continuă. Ce motivație mai mare ai nevoie? Fără să mai vorbesc de curentul proeminent și frigul pe care îl mănânci pe pâine când stai întins acolo și ghidezi banana plină cu argilă. 

                                                Nu ma pot abtine să nu pozez frumoasele relicve

Mergem cinci persoane la peșteră: Bimbi, Cristina, Horhe, Marius, Tudorică.

Ne înșirăm cinci persoane pe târâș și în capătul acestuia. În capăt intru eu, sunt mai mică un pic decât băieții și pot să umplu mai cu ușurință banana făcută special pentru turele de decolmatare. N-aș putea să spun exact câte am umplut. Atâtea, încât am eliminat o cantitate de argilă pe o lungime de patru metri și o adâncime de 50 cm. Dacă facem un calcul... cam 1.5 mc de material. Mai avem de săpat până ajungem la strâmtoarea care va trebui derocată. Suntem motivați însă. 

Partea bună a acestui ponor este apropierea lui de Izbucul Roșiei. Teoretic dacă intersectezi galeriile din sistemul Roșiei ai toate șansele să scapi de porțiunile înguste. Și ceva e sigur: la cât de mare este suprafața de captarea a acesti sistem și la câte ponoare captează.....galeriile nu vor fi mici. Să nu ne entuziasmăm prea repede însă :D. Un alt beneficiu al acestui ponor: se găsește pe partea stângă a Cheilor Cuților. 

După teoriile multor hidrologi, speologi și geologi sistemul Roșiei a avut de trecut un mare impediment în vremuri străvechi: Cheile Albiboarei și Cheile Cuților. Acest atuu ar trebui să fie de partea noastră. Un alt plus: diferența de altitudine între ponor și izbucul Roșiei este de 225m. Pentru o distață aeriană nu foarte mare diferența de nivel este chiar bună, deci am avea toate șansele să nu dăm peste o peșteră în sistem inundat. Câte posibilități...infinite.

Cristina

Prima mea muchie nordică- Făgăraș

Participanții: Andrea, Atti, Cristina, George, Marius, Mihai, Ralu și acolo ne-am reîntregit cu Potyi și gașca

Perioada: 1-4.12.2011

Zona: Făgăraș, cabana Negoiul-Creasta Tunsului-Șerbota

Libertatea e starea de spirit care o simți de fiecare dată când descoperi necunoscutul.

E un citat care se găsește pe prima pagină a site ului nostru. E citatul ce îmi venea în minte zilele astea care le-am petrecut în Făgăraș, în special vineri, când am parcurs prima mea creastă nordică, un traseu nemarcat în acești munți.

                                  tabăra noastră de lângă locul de joacă de la Cabana Negoiul :D

Am vrut să facem această tură cu ocazia zilei de 1 dec, când cei mai mulți dintre noi au avut liber. Noi am preferat să lucrăm joi astfel încât vineri să fim liberi. Deși am pornit din Oradea la ora 15, joi abia în jur de ora 22 am reușit să trecem de satul Porumbacul de Sus înaintând pe plictisitorul drum forestier care duce la baza muntelui. Ne îndreptam spre cabana Negoiul, unde și intenționam să punem tabăra. În jur de ora 2 noaptea ne punem și noi să dormim. Cocoșul de la Negoiul probabil era pe alt fus orar că a și început să cânte tocmai când ne puneam noi la somn.

                                                         Muchia Tunsului

Pe vineri avem în plan muchia Tunsului (a Sărății). Din descrierile care le-am găsit este considerat traseu 1B și ni se pare numai bun pentru a intra în contact cu trasee alpine. O bună descriere se găsește în cartea Pe Custurile Făgărășene a lui Ilie Fratu, Andrei Beleaua și Octavian Fratu. Vom aborda creasta folosind un alt acces decât cel tradițional dat poziției unde ne avem corturile. Ținând cont și de faptul că zilele sunt destul de scurte nu o vom face din capătul ei (dinspre Furca Tunsului) ci vrem să prindem doar zona mai sportivă. 

                                                  Urcarea pe vâlceal- made by George

Vom urca pe un vâlcel care l-am văzut de la cabană (Pârâul Rău), urmand apoi să traversăm mult stânga pentru a prinde zona vizată. Plecăm destul de târziu pe traseu (ora 10) dat oboselii acumulate pe drum. Recuperăm. Un mini accident cauzat de câinele de la cabană care a făcut ca o piară să facă cunoștință cu fața mea ne face să mai pierdem 20 min. Avem pe Atti cu noi care e paramedic și face să fie bine.

                                                                  Bolovanul XXL

Abordăm vâlcelul, care are ca prim obstacol o mică cățărare peste niște bolovani categoria XXL. Continuăm. Mai sunt ceva pasaje de cățărare ușoară după care vâlcelul se bifurcă.

                                                                              Andrea

O luăm pe culme deoarece trebuie să virăm stânga pentru a prinde porțiune cât mai lungă din creastă.

E foarte interesant că trebuie să căutăm în mod constant traseul optim, neavând un drum prestabilit. În două ore ajungem sub creastă. O mică pauză după care continuăm traversarea. Peisajul e formidabil.

Ajungem în șaua (2230m) dintre vârful Fierăstrăul și vf Burianul Mic. Am urcat din vale 830 diferență de nivel. În continuare parcurgerea crestei nu pune probleme majore, ai opțiune să mergi pe muchia acesteia, întâlnind astfel și porțiuni mai sportive sau poți să o parcurgi pe sub zona accidentată. Dar la urma urmei nu acesta este scopul, de a ocoli greutățile. 

Mă simt ca în peșteră când aștept să văd ce găsesc după fiecare curbă care o luminez. Așa și aici. Abia aștept fiecare ostacol să văd ce e dincolo, îmi vine să alerg. Plăcerea de a descoperi necunoscutul. Mă gândesc la toate traseele alpine care așteaptă să fie făcute.

Ne ia cam două ore, cu ședințele foto să ajungem în șaua La Podeiul. Hotărâm să nu mai urcăm ultimul vârf din considerente de timp și să coborâm spre căldarea Sărății.

Un mic dezavantaj este însă la astfel de coborâri: nu știi ce te așteaptă sub diferite praguri. Încercăm să ne creăm o linie imaginară care să o urmăm. Scopul este de a junge în cărarea din Căldarea Sărății înainte de a se înopta.

Probabil dacă se uita de jos cineva la noi de câte ori am traversat caldarea stânga-dreapta de multe ori prin jnepeniș ar fi zis că am fost foarte dezorientați. De multe ori pe munte trebuie să te adaptezi la fața locului, să nu ai idei preconcepute, să știi să lași de la tine când trebuie. Când cinci oameni vor să coboare fiecare pe un traseu diferit e o situație tare interesantă. În timp ce coborâm mă gândesc la expediția de anul viitor, când vom fi nouă oameni împreună 20 de zile.

Ajungem în timp util la potecă, încă și la cabană tot pe zi. Gătim și apoi ne petrecem seara în cabană așteptând să se întoarcă Andreia și George pe care îi credeam rătăciți. Din fericire s-au întors cu bine.

Pentru sâmbătă avem în plan Custura Sărății. Păcat că muntele nu avea același plan cu noi. Peste noapte s-a stricat vremea și s-a depus o chiciură tare alunecoasă care nu conferea deloc siguranță în parcurgerea unui asemenea traseu unde nu este loc de greșeli. 

Cu colțari nu prea avea nici un rost deoarece nici vorba de gheță sau zăpadă. Pe lângă astea un vânt haotic ne-ar fi spulberat toată plăcerea. Hotărâm să ne facem o poză pe Șerbota (2231m) și să ne întoarcem la cort de unde vom urca spre strunga ciobanului, pentru a vizualiza mai bine coborârea din traseul de ieri. Îi vedem pe Potyi și Akos care se luptă cu una dintre cascadele de gheață din căldarea Sărății. Afară s-a încălzit considerabil.

Analizăm unul dintre traseele care dorim să le facem în viitorul apropiat- Custura Ciobanului

Duminică, toată lumea la cabană este calmă, nimeni nu mai trece dis de dimineață pe lângă cortul nostru, spre cine știe ce traseu. Ne trezim totuși la 7,20 și începem să gătim, bagaje, etc astfel că la ora 10 suntem gata de drum. La 12 pornim spre Oradea. Ne așteptă cale lungă.

Mă gândesc la toți cei care trec sau ocolesc contactul cu muntele. Ce viața serbădă cred că au. Cred că muntele de multe ori te poate face să prețuiești adevăratele valori în viață și de aceea o tură ca aceasta mă face să-i mulțumesc tatălui meu care mi-a arătat această cale în viață.

                                                                        Echipa

Ziua Clubului CS Cristal

Participanți: Adina, Ana, Alex, Alin, Alina, Anca Ardelean, Anca Dăescu, Anca Lascu, Andreea, Angi, Atti, Bimbi, Bobi, Bogdan, Cristina, Dan, Dani, Dorin, Glad, Horhe, Luci, Marius, Mircea, Mișu, Octa, Petrescu, Mișu, Oliver, Poșme, Radu, Ralu, Raul, Sânzi, Sergiu, Simona, Ștefan, Tamaș, Tudor, Tudor Isoc, Țupi, Vlad, Viorel

Anul acesta Clubul a împlinit 30 de ani. După atmosfera de la club unii au zis ca a ajuns și el la o anumită maturitate. Ne-am adunat deci cu mic cu mare să sărbătorim acest eveniment.

Mulți s-au perindat prin acest club, unii au realizări mai mari (speologice), alții mai mici, unii au fost buni, alții răi dar așa cum au fost ei alcătuiesc ceea ce se numește CS Cristal Oradea. Fără membrii, așa cum sunt ei, clubul nu ar exista.

Ne-am adunat să cinstim CS Cristal, pe cei ce au fost membrii, cei ce sunt și de ce nu și pe cei care vor fi.

Plecăm vineri din Oradea spre cătunul Runcuri, satul Roșia. Avem parte de o seara nu foarte agitată, chiar plăcută cu cântece la foc.

                                               De ce să  dormi în casă sau în cort ??? :D

Sâmbătă ne împărțim în mai multe locuri:

Ponorul Fiului: noul nostru punct de lucru. Suntem ca și alte multe generații în căutarea marelui sistem. Vom fi noi cei ce îl vom găsi? Poate cu perseverență și dedicație vom reuși. Grand sistem al Roșiei abia așteaptă să fie descoperit.

Ponorul Fiului se găsește în bazinul superior al Văii Cuților, făcând parte din sistemul mai sus menționat. După ce a fost identificat în urmă cu aprox 5 ani de către Ovidiu Mărcuș și Dorin Lazăr un alt membru a început anul acesta să facă lobby pentru a începe lucrări de decolmatare aici :Țupi. Nu mult după, într-o scurtă tură de vizită în care a văzut și Dan ponorul, acesta este declarat oficial Punct de lucru :D al clubului

Participanții la tură: Adina, Dan, Dorin, Mircea, Ștefan, Țupi

Se încep lucrările de decolmatare în două, trei puncte de lucru, se constată că doar unul dintre ele are potențial. Adina, fiind cea care a mers cel mai departe (din considerente ale dimensiunii) ne relatează că mai merită mers...continuă.

Peștera Ciur Ponor: am zis-o de multe ori- peștera mea preferată. Visul oricărui speolog. Sportivă, fumoasă, cu săli mari, forme interesante de coroziune. Deoarece trebuia să respectăm programul și să fim la casa pe ora 18, 30 cel târziu și fiind destul de mulți în echipă (10) a trebuit să ne mișcăm destul de repede. Am intrat la 10,50 în peșteră, am vizitat-o până la primul sifon scufundabil, astfel încât la ora 18 eram toți afară. 

Am găsit la sifonul terminal o sticlă datată cu 02.11.1982 lăsată de ceva scufundători. Gândul că niște oameni au reuși la acea vreme să se scufunde aici, atunci nu poate impună decât respect. Gândul că cel de-al doilea al nostru președinte, Gabor Halasi s-a scufundat și el în acest sistem ne face să fim mândri de înaintașii noștri. Mă întreb câți oameni și-au dedicat o parte, cel puțin din viață acestei peșteri. Mă întreb deasemenea ce au simțit cei care au descoperit sala Paragina sau cea a Taților de familie. Și doar să vizitezi această peșteră este ceva special darmite să o explorezi. Poate vine și rândul nostru. Din fericire mai avem potențial mare în România. Determinare mai multă trebuie.

La ieșire gândul că ceilalți ne așteaptă la casă cu un bograci cald parcă ne-a dat un imbold și mai mare de a grăbi pasul.

Participanții la tură au fost: Alin, Atti, Bobi, Cristina, Magda, Octa, Peter, Ralu, Tomek, Tudor

Alte ture au fost:

-Peștera Craiului. Anca, Dani, Radu. Una dintre cele mai frumoase peșteri din Pădurea Craiului care merită vizitată cel puțin o dată.

-de trekking: Anca, Bogdan și Emil (Cheile Cuților)

- bicicletă ( Marius și Raul)

Seara socială a început cu o proiecție numită CS Cristal- 30 de ani de activitate speologică. Am încercat să amintesc în ea tot ce a fost memorabil, atât membrii cât și evenimentele notabile care s-au desfășurat de-a lungul anilor. Pentru a știi în care direcție te îndrepți, trebuie să știi de unde vii. Prin proiecția care am făcut-o am învățăt foarte mult despre istoria acestui club și sper că am reușit să transmit și celorlalți ceea ce am luat eu la cunoștință.

Tortul, momentul care era de nelipsit și binemeritatul -La Mulți Ani- au completat mica nostră manifestare. Apoi, program liber :D.

Duminică: a fost o tură scurtă de săpat la ponorul Fiului.

Participanți: Adina, Anca, Cristina, Horhe, Ștefan. 

Orice speolog ajunge într-un punct în care vizita nu mai este activitatea sa primordială. Gândul că tu ești prima persoană care a intrat în galeria aceea, adrenalina care o simți și inima care bate cu rapiditate când vezi după cloț că galeria continuă este ceva unic. Sunt de fapt lucrurile care ne motivează să continuăm.

Ajunși la intrare n-am fost foarte mirată de dimensiunile mari ale portalului, asta pentru că toată lumea mi-a zis asta înainte. Este un ponor interesant nu doar din punct de vedere al dimensiunilor cât și al cochiliilor fosilizate care se găsesc aici.

N-am înaintat foarte mult față de ziua precedentă, vreo 3 metri...dar continuarea este clară și peștera așteaptă să fie descoperită (prin muncă se pare :D). Nu-i nimic. Insistăm.

La Mulți Ani Cristal! Fie să găsim cât mai repede Marele Sistem!! :D

Cristina

Patrulă SVM Șuncuiuș- Vadul Crișului

Perioadă: 5-6.11.11

Weekendul acesta era planificat să mergem la cartare în peștera Raii. Rămăsesem datori cu o galerie explorată acum vreo 2 ani de către Marius, Anca și Tamaș. Dar n-a fost să fie...pentru mine cel puțin căci ceilalți au ajuns și au și făcut ce și-au propus.

Euuu...în schimb a trebuie să-mi fac datoria față de patrie :D. Eram planificată în patrulare la Salvamont în Șuncuiuș și cum n-am mai fost anul acesta mă mustra conștiița să nu merg.

Sunt cu Maria și Bimbi, dar vor veni cu noi și Tinu, Mirela iar duminică vom fi mai mulți de la club.

                                                                Maria in Aramis

E hotărât să mergem la cățărat în zona teraselor superioare...acolo soarele bate toată ziua, va fi plăcut.

Sâmbătă ajungem la trasee destul de târziu, pe la ora 12,30 făcând înainte o escală la casa Zenovia unde ne-am lăsat bagajele. În caz de ceva intervenție va fi nevoie să alergăm un pic...ținând cont unde sunt terasele. 

N-am mai fost la terase până acuma niciodată, toată lumea zice că e frumos. Mi-am propus să fac mai multe trasee cap, nu foarte grele care să-mi ofere mai multă încredere în mine când sunt cap.

                                                               Made by Tinu- CS Cristal
E ciudat ce simți când mergi cap de coardă. Privești traseul, îți stabilești linia, vezi prizele, îți imaginezi mișcările și acționezi. Dai tot ce ai din tine la pasajele mai grele, simți mușchii încordați, un ultimul efort și ai trecut. Abia atunci realizezi adrenalina care tocmai ți-a dat un simțământ ciudat de libertate și putere. Îmi place să trec pasajele cu calm...să le calculez și să acționez. E interesant.

Made by Tinu- Pauza 

În zona teraselor sunt trasee accesibile pentru toți. Încep de la gradul 5 și merg până la 8. Fac echipă sâmbătă cu Tinu, care din cauza unei probleme la mână nu poate cățăra decât asigura. Va fi omul meu azi :D. Mirela și Maria fac echipă.

                                                                 Made by Tinu- Bogdan în Athos

Eu încep cu un traseu mai ușor de încălzire Kia 5+/6- și continui apoi cu Aramis (6-), Porthos (6) și Athos (6). Cred ca cel mai care l-am savurat cel mai bine a fost Aramis. Nici unul nu este foarte dificil, sunt ușor spectaculoase, datorită priveliștii care o conferă. 

Deoarece se întunecă destul de repede n-am putut să stăm decât până la ora 5, ne aștepta o coborâre prin pădure și apoi o plimbare până la Șuncuiuș. Gândul mi-a rămas însă la faleză la un traseu ce-l ochisem și arăta interesant: Ariana :D. Seara a fost liniștită, au ajuns la Zenovia Bogdan și Anca. Ne-am uitat la ceva film.

                                                   Made by Tinu- Anca în topul de la Ariana

Dimineață încercăm să ne mobilizăm dar nu reușim să plecăm de la cabană până la 10,15.

Ajunși la terase îmi dau seama că am uitat un lucru important pe peronul haltei Peștera: aparatul foto :D. În opt minute eram pe peron. Eu da, aparatul nu. Din fericire l-au luat un cuplu foarte draguț, cărora le mulțumesc și le rămân recunoscătoare.

De fericire și pentru că mă simțeam în formă hotărăsc să alerg și pe drum spre terase. Îmi amintesc de crossul care s-a ținut în zonă și la care am alergat cu Adina. Mă simt tare bine când fac mișcare.

Aspirăm la lucruri mărețe pentru anul viitor, deja ne antrenăm și parcă simt asta în timp ce urc panta spre terase.

                                                         Made by Tinu- În focul acțiunii

De încălzire urc din nou pe Athos să pun o manșă și apoi îmi întorc privirile spre Ariana. O placă în consolă îmi face cu ochiul și sunt curioasă cum, nu dacă, voi reuși să trec de ea. Simt din nou liniște, plan, adrenalită și fericire că am trecut. Parcă e același sentiment care reapare la fiecare pasaj mai delicat.

                                                                    Made by Tinu

Mă mai odihnesc un pic asigurând pe Maria și apoi merg la The End. Mi-a rămas în minte un traseu făcut ieri de Maria și Mirela : Negativ (6). Are un pasaj interesant și vreau să-l încerc. Mă asigură Bogdan, urcă apoi Anca și dezechipează. 

                                                            Anca în Negativ

Deși venisem cu gândul să mă odihnesc cu atâtea tentații ar fi fost păcat să fac asta. Ce n-am apucat să fac și de obicei se întâmplă așa când sunt în focul acțiunii: poze. Pt asta îi mulțumesc lui Tinu care s-a atașat repede de aparatul meu foto :D

Cristina 

                                                   Made by Tinu- SJ Salvamont Salvaspeo BH